An comemorativ 2017 | Studentul teolog Niță Brașov, omorât în temnița comunistă[2017-11-29]de Iulian DumitrascuStudentul teolog Niță Brașov a frecventat conferințele Asociației Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim și s-a implicat mult în activitatea organizațiilor studențești, astfel încât structurile studențești procomuniste să nu prindă teren în spațiul universitar. Urmare a tuturor activităților sale, autoritățile comuniste îi creionează o biografie de activist legionar, fanatic și mistic, periculos și de nerecuperat pentru societatea comunistă care se întemeia. Mai multe informații aflăm în articolul semnat de Adrian Nicolae Petcu și publicat în ediția de miercuri, 29 noiembrie 2017, a Ziarului Lumina. S-a născut la 25 martie 1926 în comuna Măstăcani, județul Covurlui. După terminarea școlii primare, urmează Seminarul Teologic Sfântul Apostol Andrei din Galați. În 1944 se înscrie la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București. În contextul regimului național-legionar, ca elev seminarist, tânărul Brașov este înscris în Frățiile de Cruce. După rebeliune, conform documentelor emanate de Siguranță, el nu mai activează în structurile legionare. Totuși, este urmărit sistematic de Siguranță, Poliția Capitalei și Jandarmerie, deoarece își păstrează vechile relații. După instaurarea Guvernului procomunist, tânărului Niță Brașov i se propune să participe la coagularea unui grup anticomunist în cadrul Facultății de Teologie din București, care să contracareze intențiile tineretului comunist de a se infiltra în spațiul universitar. Între membrii acestui grup se remarcă Roman Braga, Constantin Vaman, Nicolae Bordașiu, Leonida Plămădeală și alții. Ei frecventează conferințele Asociației Rugul Aprins de la Mănăstirea Antim, unii devenind chiar apropiați ai monahului Agaton Sandu Tudor și se implică mult în activitatea organizațiilor studențești, astfel încât structurile studențești procomuniste să nu prindă teren în spațiul universitar. A venit și replica autorităților comuniste. În contextul valului de represiune pornit prin aplicarea Ordinului MAI nr. 5/1948, Siguranța a trecut la arestarea acestor studenți, inclusiv a lui Niță Brașov. La 14 iulie 1948 este arestat și trimis în ancheta de la Prefectura Poliției Capitalei. În urma torturilor fizice și psihice, studentul Brașov scrie mai multe declarații în care recunoaște activitatea legionară din Facultatea de Teologie (ședințe, ajutor legionar și recrutare de noi membri) și intențiile de participare la o acțiune contra regimului democrat-popular. Practic, Siguranța îi confecționează o biografie de activist legionar, fanatic și mistic, periculos și de nerecuperat pentru societatea comunistă, care se întemeia. O altă acuzație a fost de complicitate la imprimarea și răspândirea unui manifest cu titlul Frați creștini, prin care se denunța sărbătoarea de 1 Mai din Sâmbăta Mare, dinaintea praznicului Sfintelor Paști și care suna astfel: [ ] Ca o încercare pentru noi și parcă pentru a le grăbi diavoleasca lor uneltire, Dumnezeu a voit ca anul acesta, sorocită a fi petrecută în post și rugăciune, ziua Sâmbetei celei mari a Sfintelor Patimi să cadă la aceeași dată cu ziua pe care necreștinii și-au ales-o pentru bucurii deșarte: 1 Mai. Nu s-au cutremurat necreștinii la aflarea acestei semnificații; semnificative potriviri. Pentru izbânda pe care o doresc, pentru ura roșie pe care o vor purta pe străzi și pentru batjocorirea creștinătății și creștineștii noastre reculegeri, se pregătesc de pe acum. [ ] Creștini, lăsați-i singuri pe dușmanii credinței, însemnându-i cu disprețul vostru; lăsați-i singuri ca să strige în văzduhul unui idol neputincios îndemnător la moarte. De vom fi uniți, furia lor va fi fără putere, iar izbânda noastră nu o vor zdruncina cu nimic. Fiți uniți, români creștini; ziua de 1 mai trebuie înlăturată anul acesta din locul ei! În Iisus încă nu vor avea curajul să lovească. Niță Brașov a fost inclus în lotul studenților de la Teologie și Farmacie Veterinară din București. Prin Sentința nr. 210 din 14 februarie 1949 a Tribunalului Militar București a fost condamnat la 6 ani de temniță grea, pentru infracțiunea de uneltire contra ordinii sociale. După condamnare, Niță Brașov a fost mutat la Penitenciarul Jilava, unde s-a îmbolnăvit de TBC. Nu primește îngrijiri medicale, ci la 2 martie 1949 este trimis la Penitenciarul Pitești. La puțin timp, este transferat la Penitenciarul-spital Văcărești, apoi la Tg. Ocna. Boala i s-a agravat, încât la 8 mai 1950, ora 6:00, Niță Brașov a trecut la cele veșnice. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 854, Ultimul acces: 2026-04-06 09:01:12
|
Timp total: 0,55s...
[1]:1