Hram și manifestări românești de iarnă în Ungaria[2017-12-13]Perioada premergătoare a sfintelor sărbători ale Nașterii Domnului este o perioadă bogată în agenda comunității românești istorice din Ungaria. În aceste zile, Consulatul General al României la Gyula a fost prezent alături de membri comunității, prin șeful misiunii, E.S. Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, la manifestări românești în localitățile Gyula, Szeged, Chitighaz (Ketegyhaza), Medgyesegyhaza.De Sf. Nicolae, Catedrala Episcopală din Gyula, închinată Sfântului Ierarh Nicolae, și-a sărbătorit hramul. Cu acest prilej, în locașul de cult a fost săvârșită Sfânta Liturghie Arhierească de către Preasfințitul Siluan, episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria, împreună cu PS Sofronie, episcopul Oradiei, unui sobor de preoți și diaconi, din Ungaria și România. Răspunsurile liturgice au fost date de grupul coral Theophoros al Arhiepiscopiei Timișoarei. După terminarea slujbei religioase, un grup de de elevi de la Școala generală și Liceul N. Bălcescu din Gyula, îndrumați de prof. Eva Sabău și alte cadre didactice, au prezentat un program cultural de Sfântul Nicolae, compus din colinde tradiționale românești și poezii. Manifestarea s-a încheiat printr-o agapă festivă care a avut loc la Centrul Cultural Român, din cadrul Liceului Nicolae Bălcescu din Gyula. La manifestare au participat printre alții Florin Trandafir Vasiloni, consul general al României la Gyula, Daniel Banu, consulul general la al României la Szeged, Peter Tolnai, vicepreședintele Cons. Județean Bekes, pr. Marius Maghiaru, președintele Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU), Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AȚRU, Mihai Cerhati, președintele Autoguvernării Românești din Gyula, Maria Gurzău Czégledi, director al Liceului Nicolae Bălcescu din Gyula, Eva Iova Șimon, director al săptămânalului Foaia Românească, Delia Kovacs director al săptămânalului Cronica, respectiv credincioși de la diferite parohii ortodoxe române din Ungaria. În data de 8 decembrie 2017, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula a participat la o serată culturală, organizată de către Autoguvernarea Română din Szeged, denumită în limbaj popular Mămăliga lui Câmpian. Manifestarea a început cu o prezentare despre Mihai Eminescu, susținută de către Szabo Zsolt, profesor la catedra de Lb. Română a Universității din Szeged. Un concert de pian a fost prezentat de artistul filarmonicii locale Kosztandi Istvan, originar din România. Evenimentul a continuat cu o cină comună, în cadrul căreia s-a servit și mămăliguță preparată de către prof. Petru Câmpian, fost redactor la redacția în limba română a Radiodifuziunii Ungare din Szeged. Acest obicei datează din 1980. La reuniune au mai participat Daniel Banu, consulul general al României la Szeged; Daniel Nicolae, consul; Gheorghe Petrușan, președintele Autoguvernări Românești din Szeged; Tiberiu Boca și Ștefan Crâsta, redactori ai studioului în lb. română a TV ungare din Szeged, membri ai Uniunii Culturale a Românilor din Ungaria (UCRU). În data de 09 decembrie 2017, consulul general al României la Gyula, Florin Vasiloni, a primit la reședința sa un grup de colindători, membri ai Ansamblului Doina Bihorului, coordonați de către instructorul Gheorghe Gros (originar din Chitighaz), însoțiți de Ansamblul folcloric Dubașii din Tomești (jud. Timiș). Acest grup a prezentat timp de trei zile programe de colinzi și obiceiuri de Crăciun, comunităților românești și autorităților din Debrecen, Pocei, Bedeu, Săcal (jud. Hajdu-Bihar), Gyula, Chitighaz, Aletea (jud. Bekes). În seara zilei de 09 decembrie, consulul general Florin Vasiloni a participat la serata de colinde și tradiții populare, inițiată de către Asociația Românilor din Chitighaz, condusă de promotorul popular Gheorghe Gros. La evenimentul desfășurat la Biserica ortodoxă și casa de Cultură din localitate, au participat printre alții Alexandru Fina, vicepreședintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Maria Kalcso; primarul comunei Chitighaz; pr. Florin Olteanu, paroh la Chitighaz și protopop ortodox la Gyula; Delia Kovacs, redactor-șef la publicația Cronica și alți invitați. În data de 10 decembrie, Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a participat la Gala Naționalităților, organizată de către primăria orașului Medgyesegyhaza, la Casa de Cultură a orașului. Cele două autoguvernări de naționalitate din Medgyesegyhaza, română și slovacă, au prezentat un program artistic specific sărbătorii Crăciuniului. Programul românesc a cuprins colinde, cântece și poezii, interpretate de elevi de la Școala din Bătania, dar și de la școlile din Medgyesegyhaza și Megyesbodzas, care studiază la clasă limba română. Programul românesc a fost inițiat de către prof. Daniel Negrea, președintele Autoguvernării Românești din Medgyesegyhaza. La manifestare a participat primarul localității, Nagy Bela (care a primit premiul anual al Autoguvernării Românești); Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor în Parlamentul Ungariei, Valentin Bot, primarul localității Șiria (jud. Arad); Garofița Popa, consilier județean la CJ Arad; Sütő Mariá Marta, președintele Asociației pentru Viitorul și Tradițiile Românilor din Medgyesegyháza. Cu acest prilej, Ansamblul Șiriana din Șiria, localitate înfrățită cu Medgyesegyhaza, a susținut un program artistic. www.youtube.com/watch?time_continue=1&v=H3X1hr9cOcg Sursa: Vasiloni Trandafir Florin Contor Accesări: 1647, Ultimul acces: 2026-04-18 13:06:10
|
Timp total: 0,57s...
[1]:1