Întâlnirea anuală a preoţilor greco-catolici din Austria 2017[2017-12-11]Preoţii greco-catolici din Austria11.12.2017, Viena (Catholica) - Ca în fiecare an, preoţii ordinariatului greco-catolic din Austria s-au reunit la Viena. Întâlnirea marchează două aspecte: comuniunea dintre preoţi şi ierarh şi faptul că Biserica Greco-Catolică din Austria este o prezenţă activă, la ea acasă. După-amiaza zilei de sâmbătă, 9 decembrie, a debutat cu rugăciunea orei a VI-a. După rugăciune, Cardinalul Schönborn, împreună cu Vicarul general Yuriy Kolasa şi cu preoţii au discutat diferite aspecte legate de viaţa liturgică a comunităţilor greco-catolice. Comunităţile româneşti, în număr de şapte, au realizat o prezentare pe calculator, exemplificând munca depusă prin poze reprezentative. Cardinalul a oferit şi decretele de numire preoţilor români: pr. dr. Gigi Dobrică, la Linz, pe o perioadă de cinci ani; pr. Răzvan Sergiu Dejeu, vicar parohial la Viena, Kagran; pr. Traian Tamas, la Krems an der Donau şi pentru toată Dieceza de St. Pölten. Cei care au aniversat jubileul au fost felicitaţi de Cardinal. Pr. Ioan Iulian Hotico a primit o diplomă cu ocazia aniversării a 10 ani de la hirotonire, iar pr. Alexandru Suciu a fost felicitat cu ocazia obţinerii titlului de doctor în Teologie. La ora 18.00 a început Sfânta Liturghie, oficiată de Cardinalul Schönborn, alături de preoţi şi credincioşi. Anul acesta la altar au fost membrii consiliului preoţesc, dintre preoţii români fiind şi pr. Dr. Gigi Dobrică, membru ales. Tenorii români Radu Boscu şi Bogdan Gabriel Popescu au cântat pricesne şi colinzi la momentul împărtăşaniei. După Sfânta Liturghie, preoţii şi familiile lor au participat la recepţia oferită de Cardinalul Schönborn. A fost şi o lansare de carte, părintele doctor Gigi Dobrică vorbind despre lucrarea sa de doctorat care a fost editată şi oferită cadou celor prezenţi. Ad maiorem Dei gloriam! (text: pr. Ioan Iulian Hotico; foto: © kathbild.at / Franz Josef Rupprecht) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1041, Ultimul acces: 2026-09-22 09:17:06
|
Timp total: 0.03s...
[]:1