Pastorale Crăciun 2017 | PS Ignatie către părinți: De modul cum le transmiteți credința Bisericii noastre copiilor, depinde frumusețea și curăția neamului nostru românesc[2017-12-15]de Iulian DumitrascuEpiscopul Hușilor atrage atenția în scrisoarea pastorală transmisă cu prilejul Sărbătorii Nașterii Domnului asupra provocărilor cu care se confruntă tinerii în ziua de astăzi. Părinții au o mare responsabilitate, întrucât de modul cum le este transmisă credința Bisericii noastre copiilor, depinde frumusețea și curăția neamului nostru românesc. În mesajul pastoral intitulat În căutarea duhului pierdut al Crăciunului, Părintele Episcop face o paralelă între Crăciunul de ieri și cel de azi și vine cu unele recomandări. Atmosfera de har și de frumusețe a sărbătorii Crăciunului, adică a venirii lui Dumnezeu-Fiul, prin întrupare curată din Preasfânta Fecioară, printre noi oamenii, este redată prin colinde, revederea celor dragi, voie bună și culminează cu pregătirea pentru a primi, prin post și rugăciune, Trupul și Sângele lui Hristos. Prin Sfânta Împărtășanie, adaugă Episcopul, Hristos rămâne printre noi și în noi, iar prin întruparea și nașterea Sa ne descoperă valoarea și esența omului: iubire fără de margini și necondiționată, har și viețuire dumnezeiască, rugăciune neîncetată și curăția inimii, demnitate și libertate. După ce evidențiază frumusețea și importanța aceste perioade, Episcopul denunță atmosfera actuală care e diferită față de cea de altădată a sărbătorilor de Crăciun. Printre cauzele acestei situații, pe de o parte, Părintele Episcop identifică intervențiile brutale ale omului care afectează echilibrul naturii, deoarece iernile nu mai sunt ca altădată. În contextul contemporan, pe de altă parte, pregătirea pentru sărbătoare nu mai e simplitate, iar textul biblic ce face referire la evenimentul Nașterii Domnului este prezentat uneori cu un iz de legendă, a explicat Preasfinția Sa, adăugând că în timpurile trecute convingerea și trăirea că suntem contemporani cu evenimentul Nașterii Domnului erau complete și deplin asumate. Urmare a acestei situații, Biserica este chemată, prin cateheză și cuvânt de duh apăsat, să restaureze semnificația și frumusețea profundă a acestor sărbători uimitor de minunate în conștiințele oamenilor, spune Episcopul. A post shared by Basilica.ro (@basilica.ro) on Dec 15, 2017 at 9:03am PST În acest scop, părinții sunt îndemnați de Părintele Episcop să le ofere o educație aleasă copiilor lor. Având în minte și în inimă această icoană a Crăciunului de ieri și a celui de astăzi, rogu-vă, transmiteți copiilor, nepoților și prietenilor dumneavoastră duhul frumos, plin de lumină și de puritate al praznicului Nașterii Domnului Iisus Hristos, așa cum ni-l pune la îndemână spre trăire Sfânta noastră Biserică Ortodoxă și așa cum l-am trăit odinioară și îl trăim fiecare în parte, transmite PS Ignatie. Duhul luminos al Crăciunului constă prin jertfa de a merge la biserică și de a vă împărtăși cu Sfânta Cuminecătură, prin bucuria colindelor care Îl vestesc pe Pruncul Sfânt al Betleemului, prin dragostea întâlnirii cu membrii familiei, prin bunătatea și milostivirea darurilor făcute copiilor dumneavoastră, dar și celor sărmani, amărâți și abandonați, prin sinceritatea relațiilor cu semenii dumneavoastră, prin nevinovăția sufletului și prin trăirea credinței ortodoxe cu toate fibrele ființei, adaugă Preasfinția Sa. În ceea ce privește noile tehnologii, Episcopul avertizează asupra pericolului ca tinerii să devină ființe insensibile la suferința și necazul celuilalt, urmare a utilizării excesive. Ei au nevoie de atenție, dragoste și o educație ce trebuie să cuprindă și deprinderea rugăciunii. Nu-i lăsați să fie educați numai de televizor sau de mediul online, pentru că vor dobândi o viziune strâmbă, unilaterală și neputincioasă asupra vieții. Atunci când viața le este în sminteală și poticnire, cultivați-le sufletul prin rugăciune, prin dragoste, prin sfat înțelept și prin răbdare. Umpleți-le sufletul de credință și de nevinovăția lui Hristos Cel născut în Betleem, pentru că numai așa îi veți avea luminoși și încrezători, chiar și atunci când viața, în curgerea ei, îi poate doborî, a insistat PS Ignatie. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1134, Ultimul acces: 2026-04-16 06:30:17
|
Timp total: 0,63s...
[1]:1