IPS Laurenţiu: Femeia gârbovă reprezintă gârbovia întregii lumii, greutatea păcatului - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

IPS Laurenţiu: Femeia gârbovă reprezintă gârbovia întregii lumii, greutatea păcatului

[2017-12-11]
de Sorin Ioniţe

Femeia aceasta gârbovă nu reprezintă doar suferinţa fizică a unor oameni, ci gârbovia întregii lumi, greutatea păcatului care l-a făcut pe om să se îndepărteze de Dumnezeu şi de aceea a fost rânduită mântuirea prin Iisus Hristos, a subliniat IPS Laurenţiu în predica rostită duminică în Biserica Sfântul Nicolae din Făgăraş.
Reflectând în continuarea asupra textului evanghelic duminical (Lc. 13: 10-17) Înaltpreasfinţia Sa a evidenţiat faptul că mai presus de legea fizică a gravitaţiei, suntem atraşi de cele pământeşti care fac dificilă relaţia cu Dumnezeu.
Vindecarea celei care timp de 18 ani nu putea privi la cer, ci doar spre pământ, este o prevestire a vindecării făcute de Fiul lui Dumnezeu, Cel născut din peştera Betleemului pentru a mântui întreaga lume, a mai spus Mitropolitul Ardealului.
Este foarte important să înţelegem că fiecare în parte simţim folosul pe care îl are pentru noi gravitaţia, atracţia pământului. Simţim şi grija prea multă faţă de pământ, legătura iubirii de posesie pentru bunuri pe care nu le avem în stăpânire, ci doar în folos, simţim că rămânem gârboviţi, nu putem privi spre lumină, spre soare, a subliniat ierarhul.
Conform site-ului oficial al Eparhiei, lăcaşul de cult în care a slujit Părintele Mitropolit duminică a împlinit recent 320 ani de existenţă. Ierarhul a liturghisit împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi din care au făcut parte Pr. Marius Corlean protoiereul protopopiatului Făgăraş 1, şi Pr. Ion Tărcuţă, protoiereul Protopopiatului Făgăraş 2.
La final, părintele paroh Marcel Dobrea a prezentat proiectele desfăşurate în acest an cu tinerii dar nu numai prin Asociaţia Doamna Maria Brâncoveanu, cu implicarea doamnei preotese Natalia Corlean şi a altor oameni apropiaţi comunităţii parohiale. Pentru implicarea lor în toate activităţile aceştia au primit acte de recunoştinţă din partea Bisericii „Sfântul Nicolae” din Făgăraş.
În aceeaşi zi IPS Laurenţiu a sfinţit monumentul eroilor din curtea Bisericii Sfântul Ioan Botezătorul din cartierul făgărăşean Galaţi.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1010, Ultimul acces: 2026-09-18 23:41:55