Exerciţiile spirituale ale Papei: Să ascultăm setea periferiilor

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Exerciţiile spirituale ale Papei: Să ascultăm setea periferiilor

[2018-02-23]

Exerciţii spirituale
În ultima sa meditaţie, pr. Tolentino de Mendonça, vorbind la exerciţiile spirituale cu Papa şi Curia Romană, din „Casa Divin Maestro”, din Ariccia, s-a oprit asupra unei scene evanghelice fundamentale în viaţa şi în predica lui Isus: predica de pe munte, unde Mesia prezintă Fericirile, „autoportretul cel mai exact şi fascinant al lui Isus” căruia propune să se conformeze. Fericirile, a subliniat preotul, sunt „mai mult decât o lege”: reprezintă o „configurare a vieţii”, o „adevărată chemare existenţială”, desenează „arta de a fi aici şi acum” şi indică „orizontul de plinătate escatologică” spre care convergem. Mai ales ele sunt „imaginea” lui Isus Cristos pe care „El neîncetat ne-o revelează şi o imprimă în inimile noastre. Dar sunt şi portretul său care trebuie să ne folosească de model în procesul de transformare a însăşi feţei noastre.”

Şi lui Dumnezeu îi este „sete”, a afirmat părintele José, care face ca „viaţa creaturilor să fie o viaţă de fericire”. În ce mod? Răscumpărând vieţile noastre cu o „iubire” şi o „încredere” necondiţionate, cu o „uimire” menită „să ne facă să pornim din nou” şi să ne smulgă din „exilul în care noi am făcut să ajungă viaţa noastră”. Este chiar o „metodă” aceea pe care o urmează Domnul. În faţa acestui lucru, a evidenţiat preotul, nu poate fi suficient „un creştinism de supravieţuire, nici un catolicism de întreţinere”. „Un adevărat credincios, o comunitate credincioasă, nu poate trăi numai din întreţinere: îi este necesar un suflet tânăr şi îndrăgostit, se hrăneşte din bucuria căutării şi descoperirii, riscă ospitalitatea Cuvântului lui Dumnezeu în viaţa concretă, porneşte la întâlnirea cu fraţii în prezent şi în viitor, trăieşte în dialogul încrezător şi ascuns al rugăciunii”.
Dacă ieri Tolentino invita să se „bea din propria sete”, astăzi a îndemnat aşadar să se „redescopere fericirea setei”, pentru că „lucrul cel mai rău pentru un credincios este să fie sătul de Dumnezeu”. În schimb, fericiţi cei cărora „le este foame şi sete de Dumnezeu”: experienţa credinţei, a remarcat el, „nu foloseşte la rezolvarea setei” ci la „dilatarea dorinţei noastre de Dumnezeu, la intensificarea căutării noastre”. Invitaţia este de a urma exemplul Mariei, maestră şi model de „fericire” la care să privim nu „în cheie abstractă” ci „reală şi concretă”. Îndeosebi predicatorul a amintit momentul dialogului cu îngerul în timpul Bunei Vestiri: un dialog „sincer”, un climax de emoţii, îndoieli, uimire al acestei tinere femei, care la sfârşit devine un mare şi necondiţionat „da” spus lui Dumnezeu. Maria „onestă”, „ospitalieră”, „deschisă la viaţă”, „la slujirea unui proiect mai mare”: la ea trebuie să privim pentru că, fără ea, Biserica riscă „să se dezumanizeze” şi să ajungă într-un funcţionalism care ar face din ea „o fabrică febrilă incapabilă de pauză”.
„A asculta setea periferiilor” a fost, în schimb, îndemnul din inima catehezei de ieri după-amiază a părintelui Tolentino. Primul pas, a spus el, este „a privi cu ochi bine deschişi realitatea lumii care este în jurul nostru” şi „a-l căuta pe fratele nostru printre cei săraci şi cei din urmă din lume” nedespărţind „setea spirituală” de „setea literală”. Accesul la apă, drept inalienabil al oricărei persoane umane, este, de fapt, criteriul de bază pentru a înţelege ce este „centru” şi ce este „periferie”. Teologul portughez s-a legat de Laudato si’ a Papei Francisc şi de datele organizaţiilor internaţionale care denunţă că peste 2 miliarde de fiinţe umane nu au posibilitate de a se bucura de apă potabilă. În faţa acestei mulţimi însetate, în adevăratul sens al termenului, „devine urgent să se adopte o convertire autentică a stilurilor de viaţă şi a inimii care să meargă în direcţie contrară culturii risipei şi inegalităţii sociale”, a spus predicatorul.
Pe de o parte sunt ţările bogate care irosesc resursele lor, pe de altă parte toate acele ţări care „trăiesc în chin”. Aşadar, Bisericii „nu trebuie să îi fie frică să fie profetică şi să pună degetul în rană”, mergând „să îşi murdărească mâinile” în această periferie care este „în ADN-ul creştin”. „Este o cheie indispensabilă pentru hermeneutica sa spirituală şi existenţială. În toate epocile va rămâne, pentru experienţa creştină, locul privilegiat în care să îl întâlnească şi să îl reîntâlnească pe Isus”, a afirmat preotul-poet.
„Alegerea întâlnirii cu periferiile nu este numai un imperativ al carităţii, este o mobilizare istorică şi geografică ce permite întâlnirea cu ceea ce creştinismul a fost şi cu ceea ce este el. Şi periferiilor Bisericii le este sete: să fie ascultate”, a adăugat el. Este actual, în acest sens, avertismentul Sfântului Ioan Gură de Aur ca Biserica să fie atentă să evite „schisma teribilă” între „ceea ce desparte sacramentul altarului de sacramentul fratelui, ceea ce în mod periculos îndepărtează sacramentul euharistiei de sacramentul săracului”. Sărac nu este numai cel economic: „Ştim cu toţii că între noi şi cel care se află lângă noi sunt adesea distanţe infinite de îmbrăţişat şi de înfrânt”, a concluzionat predicatorul. Pentru aceasta omenirea trebuie îmbrăţişată şi chiar dacă nu reuşim să împiedicăm lacrimile pe faţa aproapelui, putem măcar să îi întindem o batistă şi să spunem: „Sunt aici, nu eşti singur”. (material L’Osservatore Romano, tradus de pr. Mihai Pătraşcu pentru Ercis.ro)

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 899, Ultimul acces: 2026-07-28 14:30:52

Timp total: 0.03s...

[]:1