Episcopul Sofian a conferențiat la München despre viziunea filocalică și duhovnicească a Pr. Teofil Părăian[2018-06-13]de Gheorghe AnghelEpiscopul Sofian Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul a susținut marți, 12 iunie 2018, la Institutul de Teologie Ortodoxă al Universității Ludwig-Maximilian din München, o conferință despre viața și spiritualitatea părintelui Teofil Părăian. La conferință au participat profesorii și studenții Institutului de Teologie Ortodoxă din München, alături de studenți de la alte facultăți. Între profesorii prezenți menționăm pe Prof. Konstantin Nikolakopoulos, Președintele Institutului, Prof. Athanasios Vletsis, Pr. Prof. Ioan Vasile Leb și Pr. Prof. Daniel Benga. După cum a declarat pentru Agenția de știri Basilica pr. Daniel Benga, Preasfinția Sa a prezentat principalele caracteristici ale gândirii duhovnicești ale Părintelui Teofil Părăian unul dintre cei mai mari duhovnici și predicatori ai Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani. Conferențiarul a descris profilul său teologic și duhovnicesc, format în strânsă legătură cu condițiile sale concrete de viață, cu situația de nevăzător, cu oamenii cu care a venit în legătură, cu locurile unde a trăit și a învățat. Situația de nevăzător a fost pentru el o provocare deosebită, care l-a făcut să fie atent acolo unde noi cei care vedem trecem cu oarecare superficialitate sau ne lăsăm distrași. Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului a afirmat despre părintele Teofil că a reușit să fie un om al echilibrului duhovnicesc pentru că atunci când venea vorba de anumite performanțe ascetice, părintele le raporta la starea de normalitate a vieții cât și la cuvântul Domnului Hristos din Evanghelie. Nu era împotriva anumitor realizări excepționale, dar știa foarte bine că acestea sunt pentru oameni excepționali, nu țin de cotidianul vieții, nici măcar al celei monahale. De acea nu încuraja căutarea performanțelor, ci a unei normalități asumate de fiecare în condițiile vieții lui, a evidențiat Preasfinția Sa. Părintele Teofil Părăian Părintele Teofil, unul dintre marii duhovnici pe care i-a avut vreodată Ardealul și întreaga Biserică Ortodoxă Română, s-a născut în data de 3 martie 1929 într-o familie de plugari din satul Topârcea, din apropierea Sibiului. S-a născut fără vedere, motiv pentru care urmează cursurile unei școli primare pentru nevăzători la Cluj-Napoca, între anii 1935 1940. Își continuă cursurile la o școală de nevăzători la Timișoara, între anii 1942 1943, iar până în 1948 urmează tot la Timișoara cursurile liceale într-un liceu teoretic pentru văzători. Preocuparea pentru viața religioasă și pentru aprofundarea cunoștințelor teologice îl determină să urmeze cursurile Facultății de Teologie din Sibiu, între anii 1948 1952. în data de 1 aprilie 1953 ia hotărârea de a intra în obștea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus. După patru luni este călugărit în ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului și primește numele de Teofil, cuvânt provenit din limba greacă care se traduce cu iubitor de Dumnezeu. La șapte ani de la călugărie, tot de praznicul Adormirii Maicii Domnului, părintele Teofil este hirotonit diacon de către Mitropolitul Nicolae Colan, iar la 13 mai 1983, după 23 de ani de diaconie, este hirotonit preot de către Mitropolitul Antonie Plămădeală. Tot atunci primește și hirotesirea întru duhovnic. În anul 1986 părintele Teofil este hirotesit protesinghel, iar în anul 1988 arhimandrit. A trecut la cele veșnice la 29 octombrie 2009, în Cluj Napoca, înmormântat la Mănăstirea Sâmbăta. Părintele Teofil a fost socotit și adeseori numit duhovnicul tinerilor, această caracterizare arătând, pe de o parte, dragostea și preocuparea sa de a oferi tinerilor sfaturi și îndemnuri aducătoare de bucurie și speranță și deschizătoare de drumuri pline de lumină și nădejde, iar pe de altă parte, prețuirea pe care i-au acordat-o tinerii, care s-au regăsit pe ei înșiși în dragostea și căldura lui. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 560, Ultimul acces: 2026-07-28 05:30:22
|
Timp total: 0.03s...
[]:1