Zilele Andrei Șaguna vor debuta săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Zilele Andrei Șaguna vor debuta săptămâna viitoare la Sfântu Gheorghe

[2018-06-12]
de Gheorghe Anghel

A XXVI-a ediție a zilelor Andrei Șaguna vor debuta marți, 19 iunie 2018, la Sfântu Gheorghe.
Evenimentul cultural și religios va fi dedicat anul acesta centenarului Marii Uniri și se va încheia în data de 7 iulie.
Sfântul Andrei Șaguna a avut un rol providențial în edificarea culturală și națională a poporului român atât prin tipăriturile sale, cât și prin implicarea sa în actul de învățământ.
El a vrut ca poporul român să fie luminat prin cultură și educație, fapt pentru învățământul a reprezentat o prioritate pe agenda sa.
Sub îndrumarea lui au fost înființate aproape 800 de școli în Arhiepiscopia Sibiului, acestea fiind coordonate în totalitate de Biserică.
Programul manifestărilor
Potrivit unui comunicat emis de Liga culturală Andrei Șaguna, programul manifestărilor este următorul:
19 iunie 2018
Biserica „Sfântu Gheorghe” (Parcul „Andrei Șaguna”)
1700 Evocarea cu tema 145 de ani de la mutarea la Domnul a sfântului ierarh Andrei Șaguna.
22 iunie 2018
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
1500 – 1800 Simpozionul cu tema Anul 1918 – moment important în realizarea idealului național;
1830 – 1930 Lansări și prezentări de cărți.
23 iunie 2018
Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”
900 – 1200 Dezbatere cu tema Noi cercetări privind istoria românilor din sud-estul Transilvaniei în cadrul Colocviului național al Grupului de cercetare „I.I. Russu” pentru studiul sud-estului Transilvaniei, ediția a X-a;
Lansare de cărți;
Înmânarea premiilor I.I. Russu, ediția 2018;
In memoriam: Academician Nicolae Edroiu, prezintă dr. Vasile Lechințan;
24 iunie 2018
Mănăstirea „Nașterea Sf. Ioan Botezătorul”, Valea Mare
Participare la Sfânta Liturghie arhierească oficiată cu ocazia hramului mănăstirii
30 iunie –1 iulie 2018
Stațiunea Vâlcele
Nedeia Sânpetrului – Zilele comunei Vâlcele: Serbare câmpenească tradițională anuală, cu participarea unor artiști profesioniști și formații folclorice din județul Covasna și împrejurimi.
1 iulie 2018
Biserica „Sf. Teodor Stratilat” din Vâlcele
După Sfânta Liturghie va avea loc lansarea volumelor semnate de Pr. Ioan Tămaș: De meditat împreună, ediția a II-a, și Jertfă de seară, apărute la Editura Eurocarpatica, 2018; prezintă prof. Mihai Trifoi.
Sâmbătă, 7 iulie 2018
Casa Memorial㠄Romulus Cioflec” din Araci
La umbra nucului bătrân: Lansări și prezentări de cărți aparținând autorilor din zona Carpaților Răsăriteni, manifestare organizată de Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni și Despărțământul ASTRA Covasna-Harghita. Moderator: prof. dr. Luminița Cornea.
Organizatori sunt: Liga Cultural-Creștin㠄Andrei Șaguna”, Episcopia Ortodoxă a Covasnei și Harghitei – Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Academia Român㠖 Centrul European de Studii Covasna-Harghita Asociația „Ștefadina” din București, în parteneriat cu Muzeul Național al Carpaților Răsăriteni, Primăria și Consiliul Local al Comunei Vâlcele.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 592, Ultimul acces: 2026-07-29 21:20:00