Papa Francisc a mai acceptat două demisii în Chile - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Papa Francisc a mai acceptat două demisii în Chile

[2018-06-29]
Papa Francisc
În cea mai recentă decizie privitoare la criza abuzurilor sexuale din Chile, Papa Francisc a acceptat demisia Episcopului Horacio del Carmen Valenzuela Abarca de Talca și a Episcopului Alejandro Goiæ Karmeliæ de Rancagua, ambii fiind criticați pentru reacțiile lor la acuzele de abuzuri sexuale comise de clerici.

Mons. Valenzuela, de 64 de ani, este unul din cei patru Episcopi care l-au avut ca formator pe fostul abuzator notoriu chilian pr. Fernando Karadima, fiind mult timp acuzat de victime că a mușamalizat acțiunile mentorului său. Mons. Goiæ, de 78 de ani, este peste pragul tipic de retragere pentru prelații catolici, care este de 75 de ani. În luna mai a admis că nu a răspuns cum se cuvine acuzațiilor ce i-au fost prezentate. Și-a cerut scuze că nu a studiat suficient de bine acuzațiile și că nu a suspendat pe unii preoți acuzați de comportament sexual nepotrivit cu minori.
Decizia Papei Francisc de acceptare a demisiilor a fost anunțată pe 28 iunie, venind la aproape șase săptămâni după ce toți Episcopii chilieni și-au predat în scris demisiile în fața Papei, după trei zile de întâlnire în Vatican. Ca administrator apostolic de Talca, în locul Episcopului Valenzuela, ce a preluat funcția în 1996, vine Mons. Galo Fernández Villaseca, Episcop auxiliar de Santiago. În Dieceza de Rancagua, condusă de Episcopul Goiæ din 2004, tot ca administrator apostolic va veni un alt Episcop auxiliar de Santiago: Mons. Luis Fernando Ramos Pérez. Cu demisiile acceptate joi, numărul Episcopilor ale căror demisii au fost acceptate de Pontif ajunge la 5.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 610, Ultimul acces: 2026-07-30 14:51:56