Salina Târgu Ocna | Sf. Paraschevi a fost cinstită în ziua hramului la 240 m sub pământ - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Salina Târgu Ocna | Sf. Paraschevi a fost cinstită în ziua hramului la 240 m sub pământ

[2018-07-27]
de Florin Nicolaie

Sfânta Muceniță Paraschevi a fost cinstită joi, 26 iulie, la Salina Târgu Ocna, în lăcașul de cult ortodox aflat la 240 metri adâncime, unic în Europa.
Sărbătoarea hramului a debutat încă de miercuri seara prin oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia.
În ziua hramului a fost sfințită icoana Sfintei Parachevi, iar apoi a avut loc o procesiune până la intrarea în biserică.
În continuare a fost oficiată Sfânta Liturghie de protoiereul protopopiatului Onești, părintele Ioan Bârgăoanu.
În omilia sa, părintele a evidențiat aspecte din viața sfintei Paraschevi și importanța locașului de cult situat în salina de la Târgul Ocna.
Cei prezenți au avut posibilitatea de cinsti un fragment din moaștele sfintei Paraschevi dăruit anul trecut de Parohia „Buna Vestire” – Răducanu din Târgu Ocna.
Biserica, ocrotită de sfintele Varvara și Paraschevi, este unul dintre puținele lăcașuri de cult din țara noastră construite în saline și singurul din Europa realizat aproape integral din sare și amplasat la o asemenea adâncime.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 1791, Ultimul acces: 2026-07-29 23:06:16