Sinodul Episcopilor: Comisia pentru mesajul final[2005-10-06]Ieri, câțiva participanți la Sinodul Episcopilor au fost aleși într-o comisie de redactare a mesajului final al Adunării. Astăzi Papa Benedict al XVI-lea a intervenit și a mai adăugat doi membri în Comisie, pentru o mai bună reprezentare. Sinodul Episcopilor i-a ales: din Asia pe Cardinalul Ivan Dias, Arhiepiscop de Bombay, India; din Americi pe Cardinalul Claudio Hummes, Arhiepiscop de Sao Paulo; din Africa pe Arhiepiscopul Laurent Monsengwo Pasinya de Kisangani, Congo; și din Europa pe Arhiepiscopul Bruno Forte de Chieti-Vasto, Italia.Sinodul a mai inclus în comisie un reprezentant al Bisericilor Răsăritene, și anume pe Cardinalul Nasrallah Sfeir, Patriarh al Antiohiei al maroniților, Liban; un reprezentant pentru Curia Romană, Cardinalul Walter Kasper, președintele Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unității Creștinilor; și un reprezentant pentru superiorii de ordine călugărești, pr. Peter Hans Kolvenbach, din Societatea lui Isus. Papa Benedict a decis personal numirea altor doi membri: primul a fost ales pentru lumea hispanică, fiind Cardinalul Juan Luis Cipriani, Arhiepiscop de Lima, Peru; al doilea a fost ales pentru lumea slavă, fiind Episcopul Djura Dzudzar, Exarh apostolic pentru Serbia și Muntenegru, pentru catolicii de rit bizantin. Adunarea Generală a Episcopilor va vota proiectul de mesaj redactat de această comisie. Mesajul va fi un îndemn adresat Poporului lui Dumnezeu, și nu va include propunerile sinodale. Acestea îi vor fi prezentate după Sinod Papei Benedict, pentru o exortație apostolică ce au urma să fie scrisă în maxim 12 luni. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 910, Ultimul acces: 2026-05-31 10:48:32
|
Timp total: 0,38s...
[]:1