Arhiereul vicar Teofil de Iberia amintind de Sf. Nectarie: Iertarea este calea cea mai scurtă care te duce la Dumnezeu[2018-11-10]de Gheorghe AnghelLa slujba de hram oficiată vineri în Parohia Coslada, cu prilejul sărbătorii Sfântului Nectarie, Preasfințitul Părinte Teofil de Iberia a amintit de una dintre virtuțile marelui ierarh din Eghina, și anume iertarea, despre care a spus că este calea cea mai scurtă care te duce la Dumnezeu. Iertarea ne eliberează de trecutul dureros. Iertarea celor din jur este primul pas spre iertarea de sine. Înseamnă să vezi lumina lui Dumnezeu în toți oamenii, indiferent de comportamentul lor, a subliniat ierarhul în omilia sa. Totodată, Arhiereul vicar al Episcopiei Spaniei și Portugaliei a vorbit comunității ortodoxe din Cosalda despre viața și virtuțile Sfântului Nectarie, pe care l-a numit om al rugăciunii și împlinitor desăvârșit al cuvântului Evangheliei lui Hristos, iubitor al adevărului, al smereniei și al sărăciei. El a reiterat grabnicul ajutor pe care Sfântul Nectarie îl acordă celor care îi cer ajutorul cu credință. Ori de câte ori simt nevoia, oamenii vin și își pleacă genunchii la rugăciune cu convingerea că sfântul îi ajută și le schimbă viețile în bine, a precizat Preasfinția Sa. La finalul slujbei, părintele paroh George Cimpoca a mulțumit lui Dumnezeu, Preasfinției Sale și însoțitorilor din cadrul reședinței episcopale, preoților conslujitori, celor care au contribuit la organizarea sărbătorii hramului și tuturor celor care au binevoit să participe la bucuria comunității. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 731, Ultimul acces: 2026-08-02 10:51:50
|
Timp total: 0.03s...
[]:1