Corala Nicolae Lungu l-a colindat în prima zi de Crăciun pe Patriarhul Daniel - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Corala Nicolae Lungu l-a colindat în prima zi de Crăciun pe Patriarhul Daniel

[2018-12-25]
de Florin Nicolaie

Patriarhul Daniel a primit în prima zi de Crăciun Corala Nicolae Lungu a Patriarhiei Române care a interpretat colinde tradiționale.
Evenimentul a avut loc la Reședința Patriarhală imediat după oficierea Sfintei Liturghii în Catedrală cu ocazia Sărbătorii Nașterii Domnului.
După susținerea recitalului de colinde, Patriarhul a apreciat activitatea desfășurată în calitate de mărturisitori și binevestitori ai Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos:
„Vă felicităm pentru toată lucrarea misionară pe care ați desfășurat-o la Catedrală și în deplasare în timpul anului acestuia, Centenar”.
„În mod deosebit vă felicităm pentru căldura cu care ați cântat la Sfințirea Catedralei Națioanle și la Sărbătoarea hramului Sfântului Apostol Andrei. Ați compensat frigul cu căldura multă din cântările solemne și în același timp foarte pline de trăire duhovnicească”, a precizat Preafericirea Sa.
În continuare, Patriarhul României i-a binecuvântat pe membrii Coralei Nicolae Lungu și le-a urat „ani mulți cu sănătate, bucurie și ajutor de la Dumnezeu în toată lucrarea bună și bucurie mare în familie”.
Membrii coralei „Nicolae Lungu” colindând în Reședința Patriarhală
Patriarhul Daniel a fost colindat în luna decembrie de mai multe grupuri corale din țară. Slujitorii Catedralei Patriarhale au fost cei care au încheiat seria colindelor interpretate până în Sărbătoarea Nașterii Domnului.
Cu o vechime de peste 200 ani, Corala Patriarhiei Române reprezintă pentru modernitate mărturia evoluției muzicale polifonice la noi.
Pupitrul corului a găzduit de-a lungul vremii nume de excepție în dirijat și compoziție. Acești artiști au adus constant noi forme și direcții în evoluția muzicii corale românești și au pus mai presus de orice dragostea pentru muzică, religie și societate.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 897, Ultimul acces: 2026-08-02 21:36:27