La Palatul Patriarhiei s-a discutat despre presa românească din ultimul secol[2018-12-20]de Gheorghe AnghelÎn Aula Teoctist Patriarhul din Palatul Patriarhiei a avut loc joi seară gala 100 de ani în presa românească. Gala a fost organizată cu ocazia sărbătoririi Centenarului Marii Uniri și a onorat memoria tuturor celor care s-au jertfit pentru poporul român, a celor care au luptat împotriva cenzurii și a celor care au realizat Marea Unire și au contribuit decisiv la făurirea României moderne. La eveniment au participat urmași ai marilor gazetari de acum 100 de ani, ai celor care au ajuns în închisorile comuniste sau Canal, cei care au trăit momentul 1989 și mai ales post-decembriste. De asemenea, la manifestare au luat parte membri ai Academiei Române, ai Academiei de Științe a Moldovei, diplomați, istorici, jurnaliști de limbă română din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, reprezentanți ai Uniunii Jurnaliștilor din România și gazetari ai minorităților etnice. În cadrul Galei a fost prezentat în premieră filmul documentar Marea Unire și presa vremii, realizat cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Documentarul prezintă perioada premergătoare înfăptuirii Marii Uniri, mediatizarea actului Unirii, precum și ecourile și reacțiile din presa de limba română și din presa străină legate de Marea Unire. Realizatorul filmului, jurnalistul Cristina Liberis, a declarat pentru Radio Trinitas că documentarea pentru acest film despre presa românească de acum un secol nu a fost un demers lipsit de dificultăți. În cadrul Galei, renumitul grup Song, dirijat de Emanuel Pecingine, a susținut un recital de colinde. Partenerii Galei 100 de ani în presa romanească au fost Academia Română și Trinitas TV. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 921, Ultimul acces: 2026-08-04 01:51:31
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1