Mitropolitul ortodox Gennadios: Dezbinarea creştinilor, un faliment spiritual şi social[2019-01-18]Mitropolitul ortodox GennadiosAvem înaintea noastră „o săptămână specială, o săptămână particulară de responsabilitate şi angajare. În realitate, este un adevărat dar al lui Dumnezeu care are ca scop împlinirea voinţei sale: «Ca toţi să fie una» (In 17,21)”, afirmă Mitropolitul Gennadios, Arhiepiscopul ortodox al Italiei şi Maltei, într-un mesaj prilejuit de actuala Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor. Anul acesta Săptămâna – sau mai bine zis Octava – de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor (SRUC) are ca temă îndemnul biblic din cartea Deuteronomului: „Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi!” (Dt 16,20). Broşura cu texte şi rugăciuni care însoţeşte manifestările ecumenice din acest an a fost pregătită de un grup de creştini de diferite confesiuni din Indonezia. În mesajul său, Mitropolitul Gennadios subliniază că SRUC „are ca scop acela de a ajuta spiritual împlinirea voinţei Mântuitorului nostru Isus Cristos «Ca toţi să fie una» (In 17,21)”. Referindu-se, mai departe, la tema din acest an a Săptămânii, Mitropolitul ortodox aminteşte că „este vorba de o rugăciune ecumenică în care se pune în centrul atenţiei dreptatea. Cuvintele din cartea Deuteronomului, în special în aceste vremuri pe care le trăim, într-o lume plină de probleme şi dificultăţi, într-o societate caracterizată de prezenţa duşmăniilor şi de contradicţii, antagonisme şi scandaluri foarte mari, de războaie şi de lipsa respectului şi a iubirii, ne aduc aminte tuturor de angajamentul de a trăi ca fraţi şi oameni ai lui Dumnezeu, de a da o mărturie comună de solidaritate şi milostivire pentru afirmarea dreptăţii, pentru a deveni instrumente ale harului lui Dumnezeu în mica sau marea societate care suferă şi este afectată de diviziuni, suferinţe, de comportamente de ipocrizie şi aroganţă.” „Este un adevăr indiscutabil”, recunoaşte în continuare Mitropolitul Gennadios, „faptul că restabilirea unităţii este necesară şi preţioasă nu doar pentru creştinătate, dar şi pentru întreaga omenire. Creştinii, mergând separaţi unii de alţii, prezintă un «Cristos împărţit», contrazic făţiş sensul şi substanţa a testamentului suprem al voinţei lui Dumnezeu, «Ca toţi să fie una» (In 17,21), şi dau scandal înaintea celor care cred, zădărnicind pentru mulţi cuvântul său, care devine slab şi incapabil de mântuire, în timp ce cuvântul său trebuie să fie viu şi plin de putere, pentru a întări iubirea, adevărul şi credinţa, în favoarea unei mărturii creştine mai credibile şi mai plăcute”. Creştinii din Indonezia, remarcă în continuarea mesajului său Mitropolitul ortodox, „au găsit şi au propus cuvintele din cartea Deuteronomului «Dreptatea, numai dreptatea să o cauţi» (16,20) cu speranţa de a vorbi de o manieră viguroasă despre situaţia lor, despre necesităţile lor. Creştinii din această ţară se străduiesc să redescopere acelaşi spirit de sărbători împărtăşite între comunităţile creştine: «Să vă bucuraţi la sărbătoare tu, fiul tău şi fiica ta, slujitorul tău şi slujitoarea ta, levitul, străinul, orfanul şi văduva care sunt înăuntrul porţilor tale!» (Dt 16,14).” Deplorând dezbinarea dintre confesiunile creştine, Arhiepiscopul ortodox Gennadios afirmă că „neunirea noastră înseamnă falimentul nostru spiritual, moral şi social; mai mult, în acest fel nu vom reuşi să fim un semn al iubirii lui Dumnezeu în principal pentru poporul său. Este cunoscut tuturor faptul că, în ciuda diversităţii de etnie, limbă şi religie, indonezienii au trăit după principiul solidarităţii şi al colaborării. Cristos îi cheamă pe toţi creştinii, pe toţi discipolii săi la unitate. Iubirea lui Cristos ne mână pe toţi spre unitate. Rugăciunea ecumenică este, în realitate, o punte stabilă şi preţioasă pentru creştini. (…) Angajându-ne concret în iniţiative de unitate şi evitând micile dezbinări ne face cu siguranţă să fim oameni de dreptate şi solidaritate, care contribuie faptic la edificarea păcii”. „Să sperăm”, încheie Mitropolitul ortodox Gennadios, „ca noua Săptămână de Rugăciune pentru Unitatea Creştinilor, care are ca obiectiv voinţa lui Dumnezeu «Ca toţi să fie una» (In 17,21), să îi lumineze prin harul şi unitatea Preasfintei Treimi şi pe ceilalţi credincioşi ca să devină oameni ai lui Dumnezeu, adevăraţi oameni de iubire şi de pace, de solidaritate şi dreptate, evanghelizatori blânzi ai voinţei lui Isus Cristos. Dumnezeu este iubire şi milostivire, dreptate şi adevăr, lumină şi viaţă. El este mântuirea noastră. Dumnezeu l-a iubit pe om, Dumnezeu a împlinit lucrarea sa de mântuire. Dumnezeu cel drept l-a luat în braţe pe om şi l-a dus spre înălţimi, Dumnezeu curăţă sufletul nostru prin milostivirea sa. Omul trebuie să îngenuncheze la picioarele Crucii lui Cristos, simbolul şi desăvârşirea iubirii, credinţei, speranţei şi unităţii.” (pr. Adrian Dancă pentru Vatican News România) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1388, Ultimul acces: 2026-09-23 14:12:43
|
Timp total: 0.03s...
[]:1