Arhiepiscopia Sibiului construieşte în Sibiu prima grădiniţă din Cartierul Arhitecţilor[2019-02-12]de Iulian DumitraşcuArhiepiscopia Sibiului construieşte în Sibiu prima grădiniţă din Cartierul care va găzdui activităţile educative pentru 150 de copii şi va fi gata în prima parte a anului 2020. Mitropolitul Ardealului a vizitat luni şantierul viitoarei grădiniţe şi a binecuvântat lucrările care sunt în plină desfăşurare la acest proiect al Bisericii. Lucrările au început recent, iar la momentul turnării fundaţiei Mitropolitul Laurenţiu a oficiat o slujbă de sfinţire. „Într-un nou cartier al Sibiului, Cartierul Arhitecţilor, unde nu există şcoală, grădiniţă sau o unitate medicală, ne-a ajutat Bunul Dumnezeu să achiziţionăm un teren şi aici să ridicăm o grădiniţă pentru copilaşii din familiile de tineri din acest cartier”. „Am considerat că aceasta este prima necesitate, iar grădiniţă va face parte dintr-un ansamblu educaţional, social şi religios ocrotit de Sfântul Nicolae şi care va cuprinde, pe lângă această grădiniţă, o capelă din lemn, provizorie, o biserică şi un centru social şi educaţional”, a spus Mitropolitul Laurenţiu potrivit site-ului oficial al Eparhiei Ardealului. Grădiniţa „Sfântul Nicolae” a Arhiepiscopiei Sibiului va avea şase săli de clasă, bucătărie şi sală de mese, o sală multifuncţională şi alte spaţii administrative, dispuse la parter şi mansardă. Spaţiul funcţional va fi de 700 de metri pătraţi, iar activităţile educative se vor desfăşura după un program normal şi un program de tip afterschool. Arhiepiscopia Sibiului a deschis de mai mulţi ani o grădiniţă în Sibiu, aflată pe strada Dealului. Grădiniţa „Sfântul Dimitrie” a Arhiepiscopiei Sibiului oferă celor peste 85 de copii programe educaţionale în limba română şi în limba germană. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1095, Ultimul acces: 2026-09-23 22:44:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1