Papa Francisc: Nu vă fie teamă de migranţi[2019-02-16]Liturghie cu PapaNu trebuie să ne fie teamă de migranţi, ci în schimb trebuie să îl vedem în ei pe Cristos, a spus Papa Francisc la predica de la Liturghia celebrată vineri. „Este adevărat, teama este legitimă, şi pentru că lipseşte pregătirea pentru această întâlnire”, a admis el. „În schimb suntem chemaţi să depăşim frica pentru a ne deschide la întâlnire.” Sfântul Părinte s-a folosit de lectura zilei din Cartea Exodului, cu israeliţii ajunşi la Marea Roşie. „Moise spune poporului în faţa Mării Roşii, cu un duşman îndârjit care îl urmăreşte din spate: ‘Nu vă temeţi’, pentru că Domnul nu părăseşte poporul Său, ci acţionează misterios în istorie pentru a realiza planul Său de mântuire. Moise vorbeşte astfel pur şi simplu pentru că se încrede în Dumnezeu.” O astfel de încredere trebuie să avem şi noi în raport cu migranţii; de asemenea trebuie conştientizat că „întâlnirea cu celălalt este şi întâlnire cu Cristos. Ne-a spus El însuşi aceasta. El este cel care bate la uşa noastră înfometat, însetat, străin, gol, bolnav, încarcerat, cerând să fie întâlnit şi asistat. Şi dacă am mai avea vreo îndoială, iată cuvântul Său clar: ‘Adevăr vă spun: tot ce aţi făcut unuia dintre fraţii Mei cei mai mici, Mie mi-aţi făcut’.” Şi a continuat: „Este cu adevărat El, chiar dacă ochilor noştri le este greu să îl recunoască: cu hainele rupte, cu picioarele murdare, cu faţa deformată, trupul rănit, incapabil să vorbească limba noastră.” Făcând legătura cu lectura evanghelică, cu Petru care a mers pe apă spre Isus, a spus: „Şi noi, ca Petru, am putea să fim tentaţi să îl punem pe Isus la încercare şi să îi cerem un semn. Şi eventual, după câţiva paşi şovăielnici spre El, să rămânem din nou victime ale fricilor noastre. Însă Domnul nu ne abandonează! Chiar dacă suntem bărbaţi şi femei ‘cu puţină credinţă’, Cristos continuă să întindă mâna pentru a ne salva şi a permite întâlnirea cu El, o întâlnire care ne mântuieşte şi ne redă bucuria de a fi discipoli ai Săi.” Pontiful a celebrat Liturghia de vineri, 15 februarie, la Fraterna Domus di Sacrofano, un centru de reculegere din nordul Romei. Motivul prezenţei sale a fost întâlnirea organizată de Conferinţa Episcopală Italiană şi Caritas Italiana, dedicată primirii migranţilor. Reunind lectura cu Moise şi cea cu Petru, Papa a spus: „Prin aceste episoade biblice, Domnul ne vorbeşte astăzi nouă şi ne cere să îl lăsăm pe El să ne elibereze de fricile noastre. ‘Liberi de frică’ este tocmai tema aleasă pentru această întâlnire a voastră. ‘Liberi de frică’. Frica este originea sclaviei: israeliţii au preferat să devină sclavi de frică. Este şi originea oricărei dictaturi, pentru că pe frica poporului creşte violenţa dictatorilor.” „Cel care a avut forţa de a se lăsa eliberat de frică, cel care a experimentat bucuria acestei întâlniri este chemat astăzi să o vestească de pe acoperişuri, deschis, pentru a-i ajuta pe alţii să facă acelaşi lucru, predispunându-se la întâlnirea cu Cristos şi cu mântuirea Sa”, a afirmat Pontiful la final. „Fraţi şi surori, este vorba despre un har care poartă cu sine o misiune, rod al încrederii complete în Domnul, care este pentru noi singura certitudine adevărată. Pentru aceasta, fiecare personal şi în comunitate, suntem chemaţi să ne însuşim rugăciunea poporului răscumpărat: ‘Puterea mea şi cântarea mea este Domnul şi El a fost mântuirea mea’ (Ex 15,2).” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1036, Ultimul acces: 2026-09-23 22:34:09
|
Timp total: 0.03s...
[]:1