Papa Francisc: Să se dea primul loc formării liturgice - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc: Să se dea primul loc formării liturgice

[2019-02-14]
audienţă la Papa
Făcându-se ecou al unei afirmaţii a constituţiei Sacrosanctum Concilium a Conciliului Vatican II, Papa Francisc a spus: „Este absolut necesar să se dea primul loc formării liturgice a clerului”. Şi apoi a întărit: „Primul loc”. Afirmaţia a fost făcută la întâlnirea cu participanţii la adunarea plenară a Congregaţiei pentru Cultul Divin şi Disciplina Sacramentelor. Membrii dicasterului au fost primiţi lângă Aula Paul al VI-lea, întâlnirea începând cu salutul Cardinalului Robert Sarah, care conduce Congregaţia.

Întâlnirea a avut loc într-un context aniversar, dat fiind că acum 50 de ani, la 8 mai 1969, Sfântul Papă Paul al VI-lea a instituit Congregaţia pentru Cultul Divin pentru a implementa înnoirea liturgică dorită de Conciliul Vatican II. „Era vorba de a publica toate cărţile liturgice conform criteriilor şi deciziilor părinţilor conciliari, în vederea favorizării, în poporul lui Dumnezeu, a participării active, conştiente şi pioase la misterele lui Cristos. Tradiţia de rugăciune a Bisericii avea nevoie de exprimări reînnoite, fără a pierde nimic din bogăţia sa milenară, dimpotrivă redescoperind comorile originilor”, a spus Papa Francisc în faţa membrilor dicasterului. Actuala Congregaţie este din 1969 succesoarea Sfintei Congregaţii pentru Disciplina Sacramentelor, înfiinţată în 1908.
Dat fiind că plenara a avut ca temă „Formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu”, Sfântul Părinte a vorbit pe larg despre ideea formării. Astfel, a avertizat ca în acest proces „să nu se ajungă la polarizări ideologice sterile, care se nasc adesea atunci când, considerând propriile idei valabile pentru toate contextele, se ajunge la asumarea unei atitudini de dialectică perenă faţă de cel care nu le împărtăşeşte”. Şi a continuat: „Liturgia nu este ‘domeniul lui fă-singur’, ci epifania comuniunii ecleziale. De aceea, în rugăciuni şi în gesturi răsună acel ‘noi’ şi nu acel ‘eu’; comunitatea reală, nu subiectul ideal. Când se regretă cu nostalgie tendinţe trecute sau dacă vor să se impună altele noi, se riscă în schimb să se pună partea înaintea întregului, eul înaintea poporului lui Dumnezeu, abstractul înaintea concretului, ideologia înaintea comuniunii şi, la rădăcină, lumescul înaintea spiritualului.”
„A vorbi despre formarea liturgică a poporului lui Dumnezeu înseamnă înainte de toate a conştientiza rolul de neînlocuit pe care îl are liturgia în Biserică şi pentru Biserică”, a continuat Pontiful. „Şi apoi a ajuta concret poporul lui Dumnezeu să interiorizeze mai bine rugăciunea Bisericii, să o iubească drept experienţă de întâlnire cu Domnul şi cu fraţii şi, în lumina acestora, a-i redescoperi conţinuturile şi a-i respecta riturile.” A subliniat şi că nu se poate rămâne la formarea iniţială: „Ştim din experienţă că, în afară de formarea iniţială, trebuie cultivată formarea permanentă a clerului şi a laicilor, în special a celor care sunt angajaţi în slujiri în slujba liturgiei. Formarea nu o dată, ci permanentă.”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 1009, Ultimul acces: 2026-09-24 17:56:51