Sapte teme cheie pana acum in Sinod - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Știri și Evenimente

Șapte teme cheie până acum în Sinod

[2005-10-10]
Prima săptămână a Sinodului Episcopilor s-a concentrat pe șapte teme majore, cea mai evidentă fiind "dimensiunea sacrificială a Euharistiei", a declarat un purtător de cuvânt al Sinodului. Această temă a fost tratată și de Papa Benedict al XVI-lea în intervenția surpriză de joi, a declarat Isidro Catela, purtătorul de cuvânt pentru reporterii de limbă spaniolă. A doua temă în ordinea frecvenței a fost legată de "obiectivele Euharistiei", respectiv de dimensiunea ei verticală, sau spirituală, și orizontală, sau comunitară, într-o lume însetată material și spiritual.

A treia temă a privit normele și abuzurile, cu referință la Conciliul Vatican II și la Conciliul din Trento. "Ars celebrandi", arta celebrării, a fost a patra temă discutată. În cadrul acesteia s-au abordat teme precum acordarea Împărtășaniei în mână sau în gură, locul pe care tabernacolul ar trebui să îl ocupe în biserici; și necesitatea practicilor tăcerii și adorației. A cincea temă a privit dialogul ecumenic și intercomuniunea - adică posibilitatea de a da Împărtășania membrilor altor confesiuni creștine; aceste subiecte, a declarat Catela, au provocat "diverse și interesante intervenții libere". Catela a subliniat că s-a discutat și despre secularizare și despre indiferența religioasă; despre Liturghiile care au nevoie de preoți; despre celibatul în Biserică. "Există convingerea că celibatul în Biserica Latină trebuie promovat", a adăugat Catela.

A șasea temă s-a referit la relația dintre Euharistie și celelalte Sacramente. Catela a spus că Părinții sinodali doresc o subliniere specială a relației dintre Euharistie și Spovadă, pentru care este nevoie de o "cateheză integrală", capabilă să lege Sacramentele între ele. Un prelat a cerut convocarea Anului Spovezii, pe când altul și-a exprimat speranța că Anul Euharistiei va fi prelungit, și legat de familii. A șaptea temă a fost "reconcilierea care trebuie să conducă la pace". Participanții la Sinod au subliniat nevoia ca Biserica să fie un instrument de reconciliere. Catela a declarat că cele șapte teme nu epuizează, evident, tot ceea ce s-a acoperit în discuții până acum. Sinodul se va încheia la 23 octombrie.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 919, Ultimul acces: 2026-06-08 20:15:50