Cardinalul Marx: Transparenţa e esenţială pentru credibilitate[2019-02-23]Cardinalul Reinhard MarxCardinalul Reinhard Marx a afirmat sâmbătă că administrarea şi transparenţa vor fi esenţiale în refacerea credibilităţii Bisericii după eşecul răspunderii în cazurile de abuzuri sexuale din trecut. „O administrare bisericească pe deplin funcţională este un element important în lupta împotriva abuzurilor şi în abordarea lor”, a spus prelatul de Munchen şi Freising în discursul ţinut pe 23 februarie de la întâlnirea din Vatican dedicată temei abuzurilor sexuale. Transparenţa cu proceduri clar definite şi publice reprezintă „un factor decisiv pentru credibilitatea Bisericii. Să facem un pas curajos în această direcţie”, a spus prelatul. El a lăudat transparenţa administrativă pentru că poate crea ordine, descoperi erori şi reglementa încălcările interesului comun, precum şi oferi dovezi ce pot reface reputaţia unei persoane pe nedrept acuzate, care altfel ar fi subiectul zvonurilor. Cardinalul Marx a vorbit despre eşecurile din trecut ale Bisericii, subliniind „abuzul de putere din spaţiul administrativ”. De exemplu, a spus el, „documente ce ar fi putut arăta faptele oribile şi numele celor responsabili au fost distruse sau nici măcar create. În locul făptaşilor, victimele au fost luate în vizor şi le-a fost impusă tăcerea.” „Procedurile şi procesele prevăzute pentru urmărirea infracţiunilor nu au fost intenţionat urmărite, fiind în schimb anulate”, a continuat prelatul german, spunând că aceste eşecuri sunt în puternică contradicţie cu ceea ce ar trebui să facă Biserica. Ulterior a clarificat că, prin aceste cuvinte, s-a referit la descoperirile făcute de un studiu recent, cerut de Conferinţa Episcopală Germană, privitor la abuzurile sexuale comise de clerici. Cardinalul a propus diverse măsuri pentru îmbunătăţirea transparenţei, precum „anunţarea publică a statisticilor cu numărul de cazuri şi detaliile lor, pe cât este posibil”, pentru a combate „neîncrederea instituţională” ce conduce la „teorii ale conspiraţiei”. „Stabilirea de norme procedurale şi de reguli transparente pentru procesele ecleziastice este esenţială”, căci „Biserica nu poate opera sub standardele de calitate ale justiţiei publice”. Cardinalul a susţinut un discurs în a treia zi a întâlnirii din 21-24 februarie, la care participă 190 de Episcopi şi de lideri catolici. Au mai vorbit două femei. Sr. Nigeriană Veronica Openibo a vorbit despre deschidere faţă de restul lumii, iar jurnalista vaticanistă Valentina Alazraki despre comunicaţii. „Transparenţa nu înseamnă acceptarea necritică şi diseminarea nedisciplinată a acuzaţiilor de abuz. Scopul este un proces transparent, care clarifică acuzaţiile şi urmează standardele în general acceptate legat de când şi unde trebuie informat publicul, autorităţile şi Curia Romană”, a mai spus Cardinalul Marx. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1240, Ultimul acces: 2026-09-24 21:00:20
|
Timp total: 0.05s...
[]:1