Episcopul Canadei: La capătul postului ne aşteaptă Hristos[2019-02-26]de Gheorghe Anghel„Postul este acest drum de pocăinţă şi reîntoarcere la Dumnezeu, iar la capătul lui îl regĂŁsim Hristos Cel înviat”, a spus Preasfinţitul Părinte Ioan Casian în omilia duminicală rostită la Parohia Sf. Ap. Petru şi Pavel din Bacău, informează Episcopia Canadei. Ierarhul şi-a fundamentat cuvântul pe un îndemn al Sf. Ap. Pavel „care ne îndeamnă la discernĂŁmânt pe timpul postului”: Toate îmi sunt îngăduite dar nu toate în sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva. […] Slăviţi, dar, pe Dumnezeu în trupul vostru şi în duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu. (1Cor 6; 12, 20) Expresia plastică a acestor îndemnuri ale marelui Apostol îl avem în parabola Fiului risipitor, a spus Preasfinţia Sa. Episcopul Ortodox Român al Canadei a explicat că „pocăinţa manifestatĂŁ în cuvintele fiului risipitor întâlnesc mila tatălui care îi redă ‘haina lui cea dintâi’, inelul şi încĂŁlţĂŁmintea şi le porunceşte slugilor să taie ‘viţelul cel îngrăşat’ pentru a se veseli”. Pocăinţa fiului risipitor devine cale a redobândirii veşmântului celui dintâi şi pricinĂŁ de veselie. „Suntem prin Botez îmbrăcaţi în haina luminii învierii lui Hristos. Veşmântul cel nou, dobândit prin pocăinţa asemĂŁnĂŁtoare cu cea a fiului risipitor, este harul Învierii lui Hristos”, a spus ierarhul. Preasfinţia Sa a slujit în parohia băcăuană cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1113, Ultimul acces: 2026-09-25 11:06:23
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1