Papa Francisc: Pentru un creştin antisemitismul este o negare a propriilor origini[2019-03-08]Papa FranciscPapa Francisc a condamnat vineri, 8 martie 2019, anti-semitismul, ca fiind în contradicţie fundamentală cu creştinismul. Sfântul Părinte a luat cuvântul în cadrul unei audienţe cu Comitetul Evreiesc American, în Roma, făcând apel la un angajament reînnoit la dialogul dintre cele două credinţe. Declaraţiile Papei au venit în contextul creşterii manifestărilor antisemite în multe ţări apusene. El a spus că recentele incidente antisemite sunt „izvor de mare preocupare”. „Aş vrea să reafirm şi astăzi că este necesar să se vegheze cu privire la acest fenomen: ‘Istoria ne învaţă unde pot conduce chiar şi acele forme de antisemitism la început abia subînţelese: la tragedia umană a Shoah, în care două treimi din evreii europeni au fost eliminaţi'”. „Reafirm că pentru un creştin orice formă de antisemitism reprezintă o negare a propriilor origini, o contradicţie absolută. Noi trebuie să facem ca acel tată care a văzut lucruri tragice şi nu înceta să transmită copiilor fundamentele iubirii şi respectului. Şi trebuie să privim la lume cu ochii mamelor, cu privirea păcii.” Pontiful a numit dialogul interreligios „un instrument important… menit să promoveze angajarea pentru pace, respect reciproc, tutelare a vieţii, libertate religioasă, protejare a creaţiei… Evrei şi creştini împărtăşesc un bogat patrimoniu spiritual, care permite să se facă atâtea lucruri bune împreună. Într-un timp în care Occidentul este expus unui secularism depersonalizator, le revine credincioşilor să se caute şi să colaboreze pentru a face mai vizibilă iubirea divină faţă de omenire.” Sfântul Părinte a mai subliniat importanţa formării de noi generaţi de tineri angajaţi în dialogul interreligios. „În slujirea adusă omenirii, aşa ca şi în dialogul nostru, aşteaptă să fie implicaţi în manieră mai intensă tinerii, doritori să viseze şi deschişi la descoperirea de noi idealuri. De aceea aş vrea să subliniez importanţa formării viitoarelor generaţii în dialogul ebraic-creştin. În afară de aceasta, angajarea comună în domeniul educaţiei tinerilor este un instrument eficace pentru a contrasta violenţa şi a deschide noi căi de pace cu toţi. Dragi prieteni, mulţumindu-vă pentru vizită, vă urez tot binele în angajarea voastră de a promova dialogul, favorizând schimburi rodnice între religii şi culturi, atât de preţioase pentru viitorul nostru şi pentru pace. Shalom!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 1088, Ultimul acces: 2026-09-25 09:11:54
|
Timp total: 0.08s...
[1]:1