Papa i-a mulţumit predicatorului exerciţiilor spirituale - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa i-a mulţumit predicatorului exerciţiilor spirituale

[2019-03-16]
Papa Francisc s-a întors la Roma la finalul exerciţiilor spirituale din acest Post Mare, la care a participat, alături de membri ai Curiei Romane, în Ariccia, lângă Roma. Abatele benedictin Bernardo Francesco Maria Gianni a condus exerciţiile spirituale, punându-le sub tema: „Cetatea cu dorinţe arzătoare. Priviri şi gesturi pascale în viaţa lumii”.

„Doresc să vă mulţumesc, pr. Bernardo, pentru ajutorul dat în aceste zile”, i-a spus Pontiful la finalul zilelor de pregătire spirituală. „Am fost impresionat cum munca Dvs ne-a permis să intrăm în uman, aşa cum a făcut Cuvântul; să înţelegem că Dumnezeu se face mereu prezent pe Sine în uman. A făcut astfel mai întâi la întruparea Cuvântului, pe deplin, dar El este prezent de asemenea în urmele pe care le lasă în uman. Ca la întruparea în Cuvânt – indivisa et inconfusa – El este aici. Iar munca noastră este probabil să mergem mai departe. Vă mulţumesc foarte mult pentru această muncă. Vă mulţumesc că aţi vorbit de memorie: această dimensiune ‘deuteronomică’ pe care o uităm; pentru că ne-aţi vorbit despre speranţă, lucrare, răbdare, cum ne-aţi arătat calea pentru a avea acea ‘memorie a viitorului’, care ne duce înainte. Vă mulţumesc!”
Meditaţiile au pornit de la nişte scrieri poetice şi s-au intersectat cu figura unui primar al Florenţei. În acest sens, Papa a spus: „Îmi vine să râd când spuneţi că unii oameni, citind titlurile meditaţiilor, poate că nu au înţeles ce a făcut Curia: a angajat poate un ghid turistic ca să le arate Florenţa şi poeţii ei. Şi eu la prima meditaţie am fost puţin dezorientat, dar apoi am înţeles mesajul. Vă mulţumesc.” În fine, Pontiful a mai împărtăşit ceva: „M-am gândit mult la un document conciliar, Gaudium et spes, poate documentul care a întâlnit cea mai mare rezistenţă, şi întâlneşte chiar şi astăzi. Şi în acel moment v-am văzut astfel: cu curajul Părinţilor conciliari când au semnat documentul. Vă mulţumesc foarte mult. Rugaţi-vă pentru noi, care suntem toţi păcătoşi, noi toţi, dar dorim să mergem înainte pe acest drum, al slujirii Domnului. Vă mulţumesc foarte mult şi salutaţi călugării în numele meu şi al nostru. Vă mulţumesc!”

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 929, Ultimul acces: 2026-09-23 03:32:39