Arhiepiscopul Irineu şi zeci de preoţi din Eparhia Alba Iuliei au donat sânge[2019-03-19]de Iulian DumitraşcuArhiepiscopul Irineu şi zeci de preoţi din Eparhia Alba Iuliei au donat luni sânge la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Mureş. Cei 90 de preoţi din protopopiatele Târgu-Mureş, Reghin, Sighişoara, Luduş şi Târnăveni au donat sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează viaţa”. Arhiepiscopul Alba Iuliei a încurajat organizarea unor astfel de acţiuni care au ca scop ajutorarea semenilor şi a prezentat beneficiile: „Noi, creştinii, ne gândim adeseori că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a fost atârnat pe crucea Golgotei, sângele curgându-I din corp la picioarele Sale. Sângele Domnului a fost preţul imens pe care El l-a plătit pentru răscumpărarea noastră. Cunoscând această realitate, nu putem să fim indiferenţi faţă de suferinţa semenilor noştri”. „Donând sânge, îi putem ajuta pe bolnavi să trăiască. Prin sângele nostru, contribuim, într-adevăr, la ameliorarea stării de sănătate şi chiar la vindecarea unui bolnav aflat în suferinţă. Aşa Îl urmăm pe Divinul Răscumpărător, conştienţi că noi avem o viaţă nouă numai prin sângele preţios al lui Hristos”, a spus Înaltpreasfinţia Sa. În luna martie, supranumită Luna pentru viaţă, ierarhul va merge şi la Centrul de Transfuzie Sanguină Alba Iulia, unde va fi alături de preoţii protoieriilor din judeţul Alba care vor dona sânge în cadrul Campaniei „Donează sânge, salvează viaţa”. Prin aceste acte umanitare se doreşte sensibilizarea credincioşilor cu privire la importanţa actului donării de sânge în scopul salvării vieţilor celor care suferă de diferite afecţiuni cronice sau care pierd o cantitate mare de sânge în împrejurări nefaste. Campania „Donează sânge, salvează viaţa” reprezintă un proiect organizat prin Departamentul ProVita al Sectorul social-misionar al Arhiepiscopiei Alba Iulia şi a fost implementat în contextul organizării luna aceasta a Marşului pentru viaţă în aproximativ 15 localităţi din judeţele Alba şi Mureş. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 973, Ultimul acces: 2026-09-23 07:20:41
|
Timp total: 0.06s...
[]:1