Papa Francisc va celebra Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif pe 31 mai - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Papa Francisc va celebra Sf. Liturghie în Catedrala Sf. Iosif pe 31 mai

[2019-03-25]
Catedrala Sf. Iosif
Papa Francisc va celebra Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în Catedrala Sf. Iosif în după-amiaza de vineri, 31 mai 2019, prima zi a călătoriei sale apostolice în ţara noastră. Este al doilea Papă care celebrează Sf. Liturghie în Catedrala romano-catolică din Bucureşti, după Sfântul Ioan Paul al II-lea care, pe 8 mai 1999, în timpul vizitei sale în România, a concelebrat aici Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie în rit greco-catolic.

„După 20 de ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea, avem marea bucurie de a-l primi acum în România pe Sfântul Părinte Papa Francisc. În vizita sa dintre 31 mai şi 2 iunie a acestui an, Sfântul Părinte va veni mai întâi aici, la Bucureşti, apoi va merge la Şumuleu Ciuc, la Iaşi şi la Blaj. Va fi un prilej, pentru Papa, de a ne întări în credinţă, iar pentru noi, o bună ocazie de a împărtăşi cu Sfântul Părinte frumuseţile ţării noastre. În prima zi, va veni aici, la Bucureşti, în această Catedrală istorică, ne vom ruga împreună la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie pe care o va celebra aici şi îi vom asculta cuvântul.”
„Îi suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru acest mare dar pe care îl face nu numai catolicilor din România, ci tuturor românilor. Îi mulţumim şi-l aşteptăm cu braţele deschise şi cu inimi pline de bucurie”, a declarat ÎPS Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit romano-catolic de Bucureşti şi vicepreşedinte al Conferinţei Episcopilor catolici din România. La Sfânta Liturghie celebrată de Papa Francisc în Catedrala Sf. Iosif din Bucureşti sunt aşteptaţi şi bineveniţi nu numai catolicii din capitală, din ţară şi din diaspora, dar toţi oamenii de bunăvoinţă care doresc să se unească în rugăciune. Informaţii utile referitoare la modalitatea de participare la celebrare vor fi comunicate ulterior. (pr. Francisc Doboş, purtător de cuvânt al Arhidiecezei de Bucureşti)

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 902, Ultimul acces: 2026-09-23 10:14:03