Sărbătoarea patronală a Eparhiei de Bucureşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sărbătoarea patronală a Eparhiei de Bucureşti

[2019-03-24]
hramul Eparhiei
Sărbătoarea patronală a Eparhiei greco-catolice de Bucureşti – Bunavestire – s-a desfăşurat azi, 24 martie 2019, sub bucuria anunţului recent privind beatificarea celor şapte Episcopi români greco-catolici. Micuţa noastră Catedrală a fost neîncăpătoare, iar Nunţiul apostolic – Arhiepiscopul Miguel Maury-Buendia, şi Arhiepiscopul-Mitropolit romano-catolic de Bucureşti, Ioan Robu, au fost părtaşi bucuriei noastre la Liturghia celebrată de Episcopul Mihai Frăţilă.

PS Mihai, Episcopul greco-catolic de Bucureşti, a explicat semnificaţia sărbătorii patronale a Eparhiei: „După tradiţia noastră, Bunavestire nu este o simplă sărbătoare mariană, ci este celebrarea Întrupării. Ceea ce astăzi se petrece, contemplăm la Crăciun, atunci când Fiul lui Dumnezeu, undeva, la marginea istoriei noastre, începe să îşi facă lucrarea într-un mod, cumva, cu totul nebănuit pentru aşteptările noastre. Ceea ce este important să putem înţelege din taina acestei sărbători este că niciodată Dumnezeu nu ne cheamă să ne asumăm rostul şi misiunea prin a ne porunci ceva, ci ne invită mai întâi la bucurie. Ne descoperă unde este rostul bucuriei pentru a accepta apoi chemarea Lui, porunca Lui.”
La sfârşitul Liturghiei, Monseniorul Miguel Maury-Buendia a împărtăşit binecuvântarea apostolică din partea Sfântului Părinte, Papa Francisc. Bunavestire a fost aleasă drept sărbătoare patronală a Episcopiei greco-catolice de Bucureşti. Atunci când sărbătoarea cade peste săptămână, cum este cazul anul acesta, pentru a oferi un moment de pelerinaj sufletesc în agitaţia capitalei, sărbătoarea se celebrează în duminica precedentă.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 890, Ultimul acces: 2026-09-21 20:26:12