A decedat Arhiepiscopul Grec al Australiei[2019-03-25]de Aurelian IftimiuArhiepiscopul ortodox grec al Australiei a decedat luni dimineaţă, chiar de Ziua Naţională a Greciei. Înaltpreasfinţitul Părinte Stelian Harkianakis, Arhiepiscopul Ortodox Grec al Australiei, a decedat luni la vârsta de 83 de ani după o boală îndelungată, a anunţat Episcopul Serafim de Apollonias, vicar al Arhiepiscopiei. Detaliile privind funeraliile Arhiepiscopului vor fi oferite ulterior. Arhiepiscopul Australiei şi exarhul Oceaniei, Stelian Harkianakis, s-a născut în localitatea Rethymno din Creta în anul 1935. A studiat teologia la Şcoala din Halki, pe care a absolvit-o în 1958. În 1970 a fost ales Mitropolit titular de Militoupole, având reşedinţa la Mănăstirea Vlatadon din Salonic, pe care o condusese anterior ca stareţ. A fost ales Arhiepiscop al Australiei şi Exarh al Oceaniei în 1975. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 895, Ultimul acces: 2026-09-21 06:30:14
|
Timp total: 0.03s...
[]:1