Înscrieri online pentru participarea la Liturghia cu Papa din Catedrala Sf. Iosif[2019-03-29]conferinţa de presăArhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti (ARCB) a lansat vineri, 29 martie 2019, platforma online inscrieri.papalabucuresti.ro pentru pelerinii care doresc să participe la Sfânta Liturghie pe care Papa Francisc o va prezida pe 31 mai a.c. în Catedrala Sfântul Iosif. Lansarea înscrierilor a avut loc în cadrul conferinţei de presă susţinută de Comisia de pregătire a vizitei Papei Francisc la Bucureşti, din cadrul ARCB. În salutul său, PS Cornel Damian – Episcop auxiliar al ARCB, coordonatorul Comisiei – a subliniat că Sfânta Liturghie celebrată în Catedrala Sfântul Iosif cu Papa Francisc este „un mare dar pe care Sfântul Părinte îl face romano-catolicilor şi greco-catolicilor din această parte a ţării”. Excelenţa Sa a amintit că în mai 2019 se împlinesc 20 de ani de la istorica vizită a Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, ocazie cu care Sfântul Papă a prezidat Sfânta Liturghie în rit greco-catolic în Catedrala romano-catolică. „Acum, avem din nou ocazia de a ne ruga împreună cu Urmaşul lui Petru şi de a-i asculta cuvântul, în cadrul Sfintei Liturghii pe care Papa Francisc o va celebra în rit romano-catolic în catedrala noastră”. „Îi suntem recunoscători Sfântului Părinte pentru acest dar, şi îl aşteptăm”, a mai spus Episcopul auxiliar, citându-l pe ÎPS Ioan Robu, „cu braţele deschise şi cu inimi pline de bucurie”. Pr. Francisc Doboş – purtător de cuvânt al ARCB – a introdus temele principale ale conferinţei de presă şi a menţionat că evenimentul vizitei Papei Francisc la Catedrala Sfântul Iosif este organizat de ARCB în colaborare cu Episcopia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. Totodată, a subliniat importanţa prezenţei Sfântului Părinte în mijlocul comunităţii catolice din Bucureşti şi al pelerinilor care vor sosi din întreaga ţară şi din străinătate. De asemenea, a vorbit despre pelerinajul pe care romano-catolicii şi greco-catolicii din cele două Episcopii îl vor face la Şumuleu Ciuc, Iaşi şi Blaj, pentru „a fi împreună” cu celelalte comunităţi catolice din ţară care îl vor întâmpina pe Papa Francisc. Pr. Daniel Bulai – responsabil cu organizarea celebrării Sfintei Liturghii pe care Papa Francisc o va prezida în Catedrala Sfântul Iosif – a prezentat câteva aspecte liturgice şi organizatorice. Doamna Adriana Răcăşan – producător delegat – a lansat în direct platforma online de înscriere la eveniment, explicând detaliile legate de procedura de înscriere. Înscrierile sunt deschise până la data de 30 aprilie a.c. şi se efectuează online pe platforma inscrieri.papalabucuresti.ro. Organizatorii au încurajat înscrierea online a tuturor celor care doresc să participe la eveniment, asigurând că se fac eforturi pentru ca toţi cei care vor fi prezenţi să poată participa în mod direct şi activ la Sfânta Liturghie şi să aibă posibilitatea de a-l vedea pe Sfântul Părinte de aproape. (Biroul de presă al Arhidiecezei de Bucureşti) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 862, Ultimul acces: 2026-09-24 08:23:30
|
Timp total: 0.03s...
[]:1