Cine sunt Episcopii ce vor fi beatificaţi la Blaj, în 2 iunie 2019?

Acasă > Ştiri > Arhiva Ştiri

Timp stanga: 0.03s...

Ştiri şi Evenimente

Cine sunt Episcopii ce vor fi beatificaţi la Blaj, în 2 iunie 2019?

[2019-03-28]

Cauza beatificării celor şapte Episcopi români greco-catolici ucişi din ură faţă de credinţă a fost deschisă în 1994. După 25 ani, în 19 martie 2019, Sfântul Părinte a autorizat Congregaţia pentru Cauzele Sfinţilor să promulge Decretul privind martiriul celor şapte Episcopi. Vor fi beatificaţi de către Papa Francisc în cadrul Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj, din 2 iunie 2019. Iată biografiile lor, puse la dispoziţie de Conferinţa Episcopală Română în dosarul difuzat la conferinţa de presă de luni, 25 martie.

Vasile Aftenie (1899-1950), Episcop Vicar general pentru Bucureşti şi Vechiul Regat, a murit la 10 mai 1950, în spitalul închisorii Văcăreşti, la vârsta de 51 de ani. Fusese separat de ceilalţi Episcopi arestaţi şi era anchetat de aproape un an de Securitate în beciurile Ministerului de Interne. Vasile Aftenie a fost înmormântat în ascuns de Securitate în cimitirul Bellu catolic, având inscripţionate pe cruce doar iniţialele „A.V.” Între cei şapte Episcopi greco-catolici martiri, a fost primul care şi-a pierdut viaţa în timpul persecuţiei, la 10 mai 1950.
S-a născut în 1899, a făcut liceul la Blaj, a studiat la Colegiul Pontifical de Propaganda Fide din Roma, obţinând un doctorat în teologie în 1925. Hirotonit preot în 1926, Vasile Aftenie a fost numit protopop de Bucureşti în 1934, iar în 1940 a fost hirotonit Episcop vicar pentru Bucureşti şi Vechiul Regat. Ca şi Iuliu Hossu, Vasile Aftenie a fost abordat de autorităţi înaintea declanşării persecuţiei deschise, Petru Groza propunându-i un scaun de Mitropolit dacă trece la Ortodoxie.
Valeriu Traian Frenţiu (1875-1952), Episcop de Oradea şi decan de vârstă al Episcopilor greco-catolici, a murit la 11 iulie 1952, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 77 de ani. Nu i se cunoaşte mormântul. S-a născut în 1875, a studiat la Blaj, Budapesta şi Viena. În 1912 a fost hirotonit Episcop pentru Lugoj. Din 1922 a fost Episcop de Oradea. În timpul ocupaţiei maghiare a trebuit să se refugieze în Beiuş (rămas în Regatul României după Dictatul de la Viena). În 29 octombrie 1948, a fost ridicat de la Oradea după miezul nopţii, dus la Bucureşti sub pretextul că va fi primit în audienţă de un ministru, internat pentru două nopţi în celulele arestului Ministerului de Interne şi apoi înfăţişat ministrului Cultelor, care i-a propus să treacă la Ortodoxie.
Ioan Suciu (1907-1953), Administrator Apostolic al Mitropoliei Blajului, a murit de foame, în lipsa tratamentelor medicale, la 27 iunie 1953, la închisoarea din Sighet, la vârsta de 46 de ani. Mormântul său din Cimitirul Săracilor a fost nivelat de oamenii Securităţii, pentru a nu i se mai găsi vreodată rămăşiţele. S-a născut la Blaj, în 1907. A absolvit Universitatea Pontificală Angelicum de la Roma. A obţinut la Roma două doctorate, în teologie (1927) şi în filosofie (1932). A fost hirotonit preot în 1931 şi consacrat Episcop în 1940. În 1947, la 40 ani, Ioan Suciu a fost numit Administrator apostolic al Mitropoliei Blajului. În 1948, a avut o activitate intensă – memorii adresate guvernului, numeroase vizite în parohii şi predici, corespondenţă cu Nunţiatura, scrisori pastorale – fiind arestat de trei ori în decursul anului.
Tit Liviu Chinezu (1904-1955), consacrat Episcop în clandestinitate, în 1949, a murit la 15 ianuarie 1955 în închisoarea din Sighet, fiind bolnav şi lipsit de orice tratament medical, la vârsta de 51 de ani. Locul unde se odihneşte trupul său a rămas necunoscut posterităţii. Fost protopop greco-catolic al Bucureştilor, Tit Liviu Chinezu a fost consacrat Episcop în clandestinitate, în 1949, în lagărul de la mănăstirea Căldăruşani.
A studiat la Blaj şi la Roma, la Colegiul pontifical De Propaganda Fide, obţinând un doctorat în filosofie (1927), fiind numit protopop de Bucureşti în 1946. A fost arestat în 1948 şi dus în grupul celor 25 de protopopi şi canonici greco-catolici la Mănăstirea ortodoxă de la Neamţ. Acolo a refuzat propunerea de trecere la Ortodoxie ce i-a fost făcută de vicarul Teoctist, care avea să devină Patriarh. De la Neamţ a fost transferat în lagărul organizat în cadrul Mănăstirii ortodoxe Căldăruşani, unde a fost consacrat Episcop în clandestinitate. A fost închis în 1950 cu ceilalţi Episcopi în închisoarea de la Sighet, unde s-a îmbolnăvit.
Ioan Bălan (1880-1959), Episcop de Lugoj, a murit la 4 august 1959, la 79 de ani, la mănăstirea ortodoxă Ciorogârla, unde fusese închis cu domiciliu obligatoriu după separarea celor trei Episcopi ce supravieţuiseră Sighetului. În ultimii trei ani de viaţă i s-au făcut de mai multe ori propuneri de a se dezice de unirea cu Biserica Romei, condiţionate şi de oferirea de tratament medical, toate propunerile fiind refuzate. A fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
A fost primul preot paroh care a slujit în bisericuţa „Sfântul Vasile cel Mare” ridicată în 1909 pe strada Polonă din Bucureşti, devenită, în 2014, Catedrala Episcopiei Greco-Catolice „Sfântul Vasile cel Mare” de Bucureşti. A studiat la Blaj, Budapesta şi Viena, unde a obţinut un doctorat în teologie (1906). În 1929 a fost membru al Comisiei Pontificale de la Roma care a revizuit Codul de Drept Canonic al Bisericilor Orientale, fiind numit Episcop de Lugoj în 1936. A fost arestat împreună cu ceilalţi Episcopi în 29 octombrie 1948.
Alexandru Rusu (1884-1963), Episcop de Maramureş, a murit la vârsta de 79 de ani, la 9 mai 1963, în închisoarea din Gherla. Ispăşea o condamnare pe viaţă primită în 1957 pentru „instigare şi înaltă trădare” după ce fusese eliberat de la Sighet în 1955 şi închis în Mănăstirile ortodoxe Curtea de Argeş, Ciorogârla şi Cocoş. Locul exact al înhumării nu a mai putut fi identificat.
Renumit pentru intransigenţa sa, Episcopul Alexandru Rusu a înfruntat atât ocupaţia horthystă din nordul Transilvaniei (1940-1944), cât şi ocupaţia sovietică. A studiat la Târgu Mureş, Blaj şi Budapesta, unde a obţinut un doctorat în teologie. A fost directorul ziarului Unirea – publicaţie a Mitropoliei Blajului -, polemist redutabil în apărarea Bisericii Române Unite în perioada interbelică. A fost arestat în 29 octombrie 1948.
Iuliu Hossu (1885-1970), Episcopul de Cluj-Gherla care a citit Rezoluţia de la Alba Iulia din 1918, a supravieţuit închisorii din Sighet. A fost, până la sfârşitul vieţii, închis cu domiciliu obligatoriu la Mănăstirea ortodoxă Căldăruşani. A fost creat Cardinal în 1969, în secret – in pectore – şi a murit la 28 mai 1970. La ordinul Securităţii, în mare grabă, chiar a doua zi, a fost înmormântat în cimitirul Bellu catolic din Bucureşti.
S-a născut în 1885, a studiat la Reghin, Târgu Mureş, Blaj şi Roma, unde a obţinut doctorate în teologie şi filosofie. În primul Război Mondial s-a înrolat voluntar ca preot militar, acordând asistenţă spirituală soldaţilor români din armata austro-ungară. A fost numit Episcop în 1917, la numai 32 de ani.
La 1 decembrie 1918, după ce a citit Rezoluţia de unire cu România, Iuliu Hossu s-a îmbrăţişat cu Miron Cristea, Episcopul ortodox de Caransebeş, viitor Patriarh, spunând: „Cum ne vedeţi aici îmbrăţişaţi frăţeşte, aşa să rămână îmbrăţişaţi, pe veci, toţi fraţii României!”. Sub ocupaţia hortistă, Iuliu Hossu a fost cel mai de seamă reprezentant al românilor, îndurând atacurile extremiştilor maghiari şi manifestând o frăţească solidaritate cu Episcopul ortodox al Clujului, Nicolae Colan. În noaptea de 28 spre 29 octombrie 1948, Iuliu Hossu a fost arestat şi închis împreună cu ceilalţi Episcopi greco-catolici.

Sursa: www.Catholica.ro

Contor Accesări: 929, Ultimul acces: 2026-09-23 13:49:33

Timp total: 0.03s...

[1]:1