Arhiepiscopul Ioachim a împlinit 65 de ani[2019-03-29]de Iulian DumitraşcuArhiepiscopul Romanului şi Bacăului, Înaltpreasfinţitul Părinte Ioachim a împlinit vineri 65 de ani. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a adresat Înaltpreasfinţiei Sale un mesaj de felicitare. Arhiepiscopul Romanului şi Bacăului s-a născut în data de 29 martie 1954, la Stăniţa (Neamţ). La vârsta de 14 ani a intrat ca frate la Mănăstirea Sihăstria din judeţul Neamţ, iar între 1972-1980 a fost vieţuitor în obştea Schitului Tarcău. După ce a absolvit Seminarul Teologic din Neamţ (1970-1975), a urmat stagiul militar, timp de 9 luni, la Pleniţa. Între 1976-1980, a absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti. În anul 1980 a fost tuns în monahism la Mănăstirea Bistriţa, naş de botez fiindu-i arhimandritul Ioanichie Bălan. A fost primul călugăr tuns la mănăstirea Bistriţa după 40 de ani de regim comunist. În anul 1985 a fost chemat de fericitul întru adormire Patriarh Teoctist, pe atunci Mitropolitul Moldovei şi Sucevei, la Centrul Eparhial din Iaşi. În 1990 a fost trimis la studii la Institutul „Saint Serge” din Paris, unde a început doctoratul în teologie, având ca îndrumători pe reputaţii teologi Olivier Clement şi Boris Bobrinskoy. După patru ani, în 1994, a susţinut teza de doctorat în limba franceză, cu tema „Îndumnezeirea omului în gândirea părintelui Dumitru Stăniloae”, prima lucrare de doctorat despre marele teolog român întocmită încă din timpul vieţii acestuia. La Paris a întemeiat şi o mănăstire ortodoxă, la Rosiers, unde a activat ca duhovnic şi îndrumător pentru creştinii din Occident şi pentru tinerii sosiţi la studiu în capitala Franţei. La 1 mai 2000 a fost hirotonit arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, după ce fusese propus de Preasfinţitul Părinte Eftimie şi ales în această funcţie de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, încă din anul 1998. În anul 2009, la 13 septembrie, a fost ridicat la rang de episcop-vicar, odată cu transformarea Episcopiei Romanului în Arhiepiscopie. În data de 4 ianuarie 2015 a fost întronizat ca Arhiepiscop al Romanului şi Bacăului. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 870, Ultimul acces: 2026-09-23 06:27:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1