Ambulanţa pentru Monumente Banat salvează biserica de lemn din Dragomireşti - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Ambulanţa pentru Monumente Banat salvează biserica de lemn din Dragomireşti

[2019-04-04]
de Iulian Dumitraşcu

Asociaţia Ambulanţa pentru Monumente Banat, împreună cu voluntarii săi, va salva biserica de lemn „Naşterea Domnului” din localitatea timişeană Dragomireşti.
Lăcaşul de cult a fost construit în anul 1752 şi aparţine de Vicariatul Ortodox Ucrainean din România, Protopopiatul Lugoj.
Intervenţia asupra lăcaşului de cult se va desfăşura în perioada 5 – 16 aprilie, cu excepţia zilelor de duminică, informează Agerpres.
Despre biserica de lemn de la Dragomireşti, aflată la 20 de km de Lugoj, se crede că datează din anul 1754, deşi unii consideră că ar fi mai veche.
Învelitoarea de şindrilă a bisericii cât şi a micului turn de deasupra pronaosului sunt într-un avansat stadiu de degradare, punând în pericol starea de conservare a monumentului şi a decorului său pictat.
Proiectul cultural Ambulanţa pentru Monumente Banat este coordonat de Asociaţia pentru Patrimoniu Activ – PACT, în parteneriat cu Mitropolia Banatului, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Caraş- Severin, Direcţia Judeţeană pentru Cultură Timiş şi Facultatea de Arhitectură şi Urbanism Timişoara.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 2578, Ultimul acces: 2026-09-24 02:54:31