Anunţ: Calea Crucii, în Parcul Izvor, Bucureşti[2019-04-12]Mişcarea Comunione e Liberazione şi Mişcarea Eclezială Carmelitană organizează sâmbătă, 13 aprilie 2019, de la ora 14.30, Calea Crucii în Parcul Izvor din Bucureşti. Traseul va porni de la intrarea în Parcul Izvor, dinspre B-dul Naţiunile Unite (Palatul Parlamentului – Casa Poporului).Iniţiativa este deja un gest tradiţional de mărturie a credinţei în spaţiul public, iar în acest an organizatorii au ales Parcul Izvor în amintirea istoricei vizite a Papei Ioan Paul al II-lea în ţara noastră, de la care se împlinesc 20 de ani, şi a Sfintei Liturghii pe care Sfântul Papă a celebrat-o în acest parc. Rugăciunea va fi condusă de Pr. Antonio Prestipino OCD, vicar episcopal pentru viaţa consacrată în cadrul Arhidiecezei Romano-Catolice de Bucureşti. Meditaţiile pentru Calea Crucii au la bază texte din Sfânta Scriptură şi din Charles Peguy – Misterul carităţii Ioanei d’Arc, precum şi din spiritualitatea carmelitană, din scrierile Sfinţilor Ioan al Crucii şi Tereza Benedicta a Crucii (Edith Stein). Participanţii vor primi broşuri cu textele pentru meditaţie. Această formă de meditare a Căii Sfintei Cruci a fost gândită şi propusă de slujitorul lui Dumnezeu Pr. Luigi Giussani, fondator al Mişcării Comunione e Liberazione. Sub această formă se organizează în întreaga lume, textele de bază fiind îmbogăţite cu cântece şi texte din tradiţia fiecărei comunităţi locale. (via Angelus.com.ro) Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 896, Ultimul acces: 2026-09-24 21:40:16
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1