Zile de har pentru familie la Năvodari[2019-04-11]În perioada 4-7 aprilie 2019, în parohia Fericitul Ieremia Valahul, din Năvodari (jud. Constanţa), păstorită de pr. paroh Ion M. Solomon, au avut loc Zilele familiei sau misiuni populare. Cel care a propus temele speciale a fost pr. dr. Felician Tiba, directorul Oficiului pentru Pastoraţia Familiei din cadrul Curiei Diecezei de Iaşi. Tema principală a fost: „Omul, o vocaţie, nu o alegere!”, aflăm din materialul de pe Ercis.ro. Părintele predicator le-a spus participanţilor că omul este un dar, darul lui Dumnezeu pentru creaţie şi pentru fiecare om în parte. Femeia este un dar pentru bărbat, iar bărbatul pentru femeie. Sacramentul Căsătoriei nu face altceva decât să oficializeze ceea ce Dumnezeu cheamă în mod tainic prin iubire.Pr. Tiba le-a mai transmis faptul că trebuie să ne respectăm şi să ne iubim deoarece suntem creaţi după „chipul şi asemănarea lui Dumnezeu” şi orice atac la adresa unei persoane este un atac la adresa lui Dumnezeu, care este Tată, iar pentru un tată orice copil este foarte important, nu important. „Nu avem o misiune mai nobilă de făcut pe acest pământ decât aceea de a ne iubi”, a spus părintele, cu un accent special pus pe misiunea soţilor. Dumnezeu l-a creat pe om din iubire şi pentru iubire, l-a chemat la comuniune prin familie, l-a împodobit cu demnitatea de a fi continuatorul creaţiei prin capacitatea lui de a conlucra la darul vieţii. Isus a redat familiei bucuria şi entuziasmul la nunta din Cana, iar prin Biserică îi comunică mereu harul Său, ba mai mult, îi invită pe soţi să se iubească şi să se dăruiască reciproc unul altuia aşa cum El iubeşte şi se dăruieşte Bisericii. Duminică, atât credincioşii din parohia Sfinţii Apostoli Petru şi Paul, din Lumina, cât şi cei din parohia Fericitul Ieremia Valahul, din Năvodari, au înţeles că, asemenea lui Isus care a iertat-o pe femeia prinsă în adulter, mai ales între soţi, virtutea principală trebuie să fie iertarea. Fiecare om este greşitor şi are nevoie de milostivirea lui Dumnezeu. Învăţând să ierte, soţii devin instrumente ale milostivirii lui Dumnezeu pe pământ. Prin ei, atât copiii cât şi oamenii în general vor şti că Dumnezeu nu este doar Creator, Răscumpărător şi Sfinţitor, ci şi cel care iartă, în ciuda slăbiciunilor omului. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 884, Ultimul acces: 2026-09-22 16:40:13
|
Timp total: 0.03s...
[]:1