Preşedintele Greciei a primit o distincţie din partea Patriarhului Antiohiei[2019-04-12]de Aurelian IftimiuPreşedintele Greciei Prokopis Pavlopoulos a primit Ordinul Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel al Patriarhiei Antiohiei în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o vineri dimineaţă la Balamand cu Patriarhul Ioan al Antiohiei. Prokopis Pavlopoulos s-a aflat joi şi vineri într-o vizită oficială în Liban, la invitaţia Preşedintelui Libanului, Michel Aoun. În discursul de la Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Balamand, Preşedintele Pavlopoulos a reamintit că Antiohia, pe parcursul istoriei ei pluriseculare, s-a arătat un centru emblematic al culturii greceşti. „Această tradiţie inestimabilă este continuată de Tronul Apostolic al Antiohiei, concentrând tradiţia filosofiei din timpurile elenistice, a Părinţilor de seamă ai Bisericii şi a marilor imnografi ai Ortodoxiei”, a menţionat preşedintele grec în discurs. Excelenţa Sa şi-a exprimat recunoştinţa faţă de misiunea Patriarhului Ioan Yazigi de apărare a acestei tradiţii, susţinând în acelaşi timp lucrarea Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului. „În aceste circumstanţe, alături de cinstita ierarhie şi sfinţitul cler, păstraţi chiar şi în condiţii nefericite dovezile istoricităţii corifeilor apostolilor”, a adăugat preşedintele Pavlopoulos vineri, 12 aprilie 2019. În încheiere, Prokopis Pavlopoulos s-a arătat „pe deplin conştient de marea onoare arătată prin oferirea Ordinului Apostolilor Petru şi Pavel”. „Fiţi sigur că voi face tot posibilul pentru a mă arăta demn, la rândul meu, de această mare cinste”. În cadrul vizitei sale, Prokopis Pavlopoulos s-a întâlnit joi cu Mitropolitul ortodox grec de Beirut, Elias Aoudi. În Liban există o comunitate ortodoxă greacă de aproximativ 600.000 de persoane. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 968, Ultimul acces: 2026-09-23 19:25:25
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1