Trinitas TV dedică Valoarea Faptei din Sâmbăta Mare satului românesc. Imagini din emisiune[2019-04-25]de Raluca EneÎn Sâmbăta Mare, de la ora 21:00, Trinitas TV vă invită să urmăriți o ediție specială a emisiunii Valoarea Faptei, realizată de Iuliana Lazăr, dedicată satului românesc. În calitate de fotoreporter al Agenției de știri Basilica am călătorit alături de echipa Trinitas TV și Iosif Ciunterei, un tânăr bistrițean pasionat de tradiții, în Bistrița-Năsăud, Suceava, Maramureș, Sălaj și chiar peste Prut, într-un sat din Republica Moldova, pentru a afla dacă satul românesc, locul de naștere al veșniciei, mai este astăzi un spațiu în măsură să păstreze nealterate valorile noastre naționale. Ediția specială cuprinde cinci povești ale unor oameni din regiuni diferite, dar cu aceeași dragoste de satul românesc autentic. Iosif ne va duce într-un sat din Bistrița, acasă la le Floare, unde vom vedea cum se face pasca și celebra plăcintă de la Runc. Iuliana și Iosif află secretele preparării aluatului de pască. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Frământarea aluatului de pască. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Bucovinenii ne vor arăta cum își primenesc gospodăria, hainele, dar mai ales sufletul pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului. Femeie din satul Botoșana, județul Suceava, folosește ticlazăul pentru a călca hainele pe care urmează le poarte familia în noaptea de Înviere. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Realizatorii emisiunii alături de copii îmbrăcați în port tradițional bucovinean. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Vom merge apoi în Ieud, la una dintre cele șapte biserici de lemn din Maramureș incluse în patrimoniul UNESCO în căutarea spiritualității țăranului român. Femeie din Ieud, Maramureș, se roagă la mormântul unei rude. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Ne vom opri apoi în satul Marin din județul Sălaj, unde vom face cunoștință cu Patricia, o tânără studentă care a reușit să reînvie tradiții din vremea străbunicilor săi prin numeroase proiecte interesante. Iuliana alături de Patricia Toma. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Un grup de femei și fete pregătește ouăle de Paște într-o gospodărie din satul Marin, județul Sălaj. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Vom încheia periplul nostru într-un sat din Republica Moldova, acasă la surorile Osoianu, cele cinci voci gemene care ne vor cânta pricesne specifice acestei perioade. Echipa Trinitas TV alături de surorile Osoianu. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Iuliana și Iosif în curtea casei natale a surorilor Osoianu din satul Horești, Republica Moldova. Foto: Basilica.ro / Raluca Ene Pe parcursul a două ore de emisiune veți descoperi și redescoperi alături de noi țărani autentici, oameni gospodari și unele dintre cele mai frumoase tradiții românești specifice perioadei pascale. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 800, Ultimul acces: 2026-08-03 08:17:29
|
Timp total: 0.03s...
[]:1