Voluntarii Paraclisului CMN premiaţi de Asociaţia Medicală Română - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Voluntarii Paraclisului CMN premiaţi de Asociaţia Medicală Română

[2019-04-23]
de Sorin Ioniţe

Echipa voluntarilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului coordonată de Arhim. Ciprian Grădinaru a fost premiată vineri de Asociaţia Medicală Română.
Premiul a fost oferit în cadrul Congresului anual al Asociaţiei Medicale Române, desfăşurat în aula Academiei Române.
Reprezentantului voluntarilor la ceremonia de vineri, Dănuţ Prună, i-a fost înmânat „Premiul pentru implicare socială în aria medicală” de către Acad. Constantin Ionescu-Târgovişte, Preşedintele Asociaţiei Medicale Române.
Acad. Constantin Ionescu-Târgovişte a apreciat „roadele vizibile ale voluntariatului venit din partea Bisericii”. Preşedintele Asociaţiei Medicale Române a subliniat că voluntariatul venit din partea Bisericii arată grija pentru oameni şi faptul că insitituţia doreşte să le fie acestora aproape fie prin ajutor material, fie prin educaţie sau servicii medicale.
„Suntem onoraţi!”, a spus voluntarul Dănuţ Prună. „Acest premiu ne mobilizează o dată în plus să mergem mai departe, să conştientizăm că ceea ce am făcut până acum am făcut foarte bine”.
La eveniment au fost prezenţi şi voluntarii Dr. Simona Carniciu, Medic Specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice şi Conf. Dr. Camelia Diaconu.
Premiile oferite de Asociaţia Medicală Română în cadrul Congresului său anual se acordă ca recunoaştere a contribuţiei româneşti la dezvoltarea ştiinţelor medicale universale.
Voluntarii Paraclisului CMN
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au participat în anul 2018 la proiecte de dotare a Centrelor de Transfuzii din Bucureşti, Ploieşti, Constanţa cu aparatură medicală în valoare totală de 72.000 euro.
Tot în sprijinirea actului medical, voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale au continuat şi seria de acţiuni „Sănătate pentru sate” şi „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate”.
Aproximativ 8.000 de oameni din categorii dezavantajate social au beneficiat de servicii de asistenţă medicală primară şi analize gratuite. De asemenea, 12.000 persoane, în special copii şi tineri din mediul rural, au beneficiat de sfaturi privind prevenirea îmbolnăvirii şi recomandări pentru o viaţă sănătoasă.
Voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale desfăşoară activităţi sociale constant în mai multe direcţii. Unele s-au concretizat în adevărate campanii, altele au loc frecvent, sau izolat, toate desfăşurate din dragoste de semeni (filantropia).

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 780, Ultimul acces: 2026-09-24 09:03:58