Peste 5000 de buzoieni au sărbătorit Învierea Domnului la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului”[2019-04-29]de Iulian DumitraşcuPraznicul Învierii Domnului sau Sfintele Paşti a adunat peste 5000 mii de buzoieni la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din municipiu. La miezul nopţii, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Ciprian a împărţit Sfânta Lumină de la Ierusalim credincioşilor prezenţi în curtea lăcaşului de cult şi în rondul din faţa acestuia. Preoţi şi alţi delegaţi din teritoriu au primit sâmbătă seară, 27 aprilie 2019, la Catedrala Voievodală „Adormirea Maicii Domnului”, Lumina Sfântă, pe care au dus-o în întreaga Eparhie. Începutul slujbei de Înviere a fost oficiat în pridvorul Catedralei „Înălţarea Domnului”, după care Chiriarhul Buzăului şi Vrancei a dat citire cuvântului pastoral intitulat „Taina morţii, în lumina Sfintei Învieri”. În continuare, Înaltpreasfinţia Sa a săvârşit Utrenia pascală şi Sfânta Liturghie în lăcaşul de rugăciune, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi. Cu acest prilej, au fost oferite 750 de cutii credincioşilor conţinând cozonac, pască, ouă roşii, pâine binecuvântată, numită „paşti”, şi câte o sticlă de vin bisericesc. În Duminica Sfintelor Paşti, la Catedrala Arhiepiscopală „Înălţarea Domnului” din Buzău, a fost oficiată Vecernia specială, cunoscută şi sub denumirea de „A doua Înviere”. Un sobor de slujitori, condus de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, a citit în cadrul slujbei textul evanghelic de la Ioan, capitolul 20, versetele de la 19 la 25, în douăsprezece limbi: română, greacă, latină, ebraică, slavonă, rusă, bulgară, engleză, franceză, germană, italiană şi spaniolă. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 1662, Ultimul acces: 2026-09-25 05:52:37
|
Timp total: 0.03s...
[1]:1