Familia Regală s-a rugat de Înviere împreună cu românii din Copenhaga - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Familia Regală s-a rugat de Înviere împreună cu românii din Copenhaga

[2019-04-28]
de Gheorghe Anghel

Majestatea Sa Margareta şi ASR Principele Radu s-au rugat în noaptea de Înviere împreună cu Episcopul Macarie al Europei de Nord şi cu românii din capitala Danemarcei.
Preasfinţia Sa a oferit Sfânta Lumină celor prezenţi, apoi a oficiat Slujba Învierii şi Sfânta Liturghie.
În cuvântul pastoral, Preasfinţitul Părinte Macarie a evidenţiat importanţa păstrării şi cultivării moştenirii creştine, precizând că atunci când omul respinge această moştenire, pe care s-a clădit civilizaţia noastră europeană, „îşi taie rădăcinile, îşi reneagă trecutul, îşi alterează prezentul şi îşi refuză viitorul”.
Episcopul Macarie a oferit Familie Regale un dar liturgic. Foto credit: Episcopia Europei de Nord.
La final, în cuvântul de mulţumire, Majestatea Sa Margareta a spus că „este o mare bucurie şi privilegiu” să fie prezentă la Copenhaga în „această noapte sfântă”.
„Ne-aţi vorbit despre moştenirea creştină şi despre importanţa acestei dimensiuni spirituale, care în ziua de azi lipseşte prea mult. Ne gândim la ţara noastră şi nu uităm de tradiţie şi de spiritualitate. Hristos a înviat!”
La finalul slujbei, după împărtăşirea credincioşilor şi binecuvântarea ofrandelor pascale, Preasfinţitul Macarie a oferit copilaşilor mai multe daruri.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 723, Ultimul acces: 2026-09-26 00:55:15