Arhidieceza de Detroit anulează evenimentele sportive duminica[2019-05-17]Credincioşi catoliciArhidieceza de Detroit a anunţat că nu va mai organiza evenimente sportive în zilele de duminică, într-un efort de a readuce în centrul acestei zile rugăciunea, familia şi odihna. Pornind de la o pastorală a sa de acum câţiva ani, „Dezlănţuiţi Evanghelia”, Arhiepiscopul Allen Vigneron a trimis miercuri o notă pentru Arhidieceza sa, în care subliniază importanţa Zilei Domnului. Duminica, afirmă el, este un timp pentru credinţă, familie şi odihnă, astfel că şcolile catolice vor renunţa să mai programeze competiţii sportive în această zi. „Duminica este o zi pentru Domnul, pentru familie şi pentru faptele de milostivire”, scrie el. „Astăzi duminica şi-a pierdut treptat locul de onoare. În Arhidieceza de Detroit ne dedicăm să dăm cât mai mult posibil din această zi acelor activităţi care îl au pe Dumnezeu în centru. Lăsând în urmă agitaţia activităţilor sportive din ziua de duminică, o vom susţine ca zi sfântă şi vom da mai mult timp familiilor să aleagă activităţile care pun înainte timpul petrecut cu ceilalţi şi cu Domnul.” Schimbarea din politica arhidiecezană privind sporturile vine ca răspuns la Sinodul local din 2016, la care au participat credincioşi, persoane consacrate şi clerici. În scrisoarea pastorală ce a urmat acelui Sinod, catolicii erau invitaţi să se implice mai mult în eforturile de evanghelizare. În recenta sa notă pastorală, Arhiepiscopul Vigneron subliniază importanţa duminicii ca zi de sfântă odihnă. Mai spune că trebuie să fie o celebrare săptămânală a revărsării Duhului Sfânt asupra discipolilor şi a Învierii lui Cristos, fiind deci un fel de mini-Rusalii şi de mini-Paşte. „În primul rând duminica este ziua Învierii lui Isus la o nouă viaţă. Este ziua ce a marcat definitiv victoria lui Isus asupra păcatului şi morţii, şi este ziua ce ne aminteşte că în Isus şi noi suntem făcuţi părtaşi aceleiaşi victorii prin Botez. În fine, duminica este ziua în care Duhul Sfânt şi-a revărsat puterea asupra discipolilor lui Isus. De fapt, Papa Ioan Paul al II-lea numea duminica ‘Rusalii săptămânale’.” Prelatul a subliniat că sfinţenia duminicii trebuie să se vadă în primul rând prin participarea la Liturghie. Apoi şi doar apoi familiile trebuie să caute alte activităţi religioase pe care să le facă împreună, precum şi să aibă un timp liber de folosirea tehnologiilor moderne. „Adoraţia euharistică, rugăciunea personală, recitarea Rozariului, cateheză şi studiu biblic, grupuri de împărtăşire a credinţei şi altele asemenea sunt modalităţi prin care familiile şi persoanele cinstesc Ziua Domnului dincolo de Liturghia duminicală.” Arhiepiscopul a subliniat şi importanţa odihnei, spunând că societatea este obsedată de aglomerarea agendei, ceea ce a dus la crearea de identităţi false. A avertizat că accentul pe muncă contribuie la ceea ce Papa Francisc numeşte „cultura rebutului”. „Când munca devine cel mai important lucru din vieţile noastre, ne preţuim pe noi şi pe ceilalţi după modul în care pot contribui şi nu prin cine sunt în sine”, afirmă Arhiepiscopul. „În schimb valoarea noastră vine din ceea ce Dumnezeu a făcut pentru noi: suntem făcuţi după chipul şi asemănarea Sa, iar Cristos a murit pentru noi. Când alegem să facem din duminică o zi de odihnă, alegem să renunţăm la aceste culturi false şi să trăim ca parte a grupului de discipoli ai lui Cristos.” Noile reglementări vor intra în vigoare din anul şcolar 2019-2020. În următoarele luni, Arhidieceza va oferi noi resurse pentru ca familiile să îmbrăţişeze Ziua Domnului. „În cele din urmă, eliminând duminica activităţile sportive, lăsăm mai mult timp familiilor să aleagă activităţile în care timpul e petrecut alături de semeni şi de Domnul.” Şi alte şcoli din Detroit respectă Ziua Domnului, precum cele aparţinând confesiunii calvine. Academia Evreiască de asemenea nu găzduieşte meciuri de vineri seara până sâmbătă seara. Arhiepiscopul Vigneron a mai spus că este nevoie de o opoziţie puternică faţă de cultura actuală. A pune deoparte duminica, zi sfântă, face parte din această opoziţie şi poate fi o sursă de haruri. „A trăi duminica mai radical şi intenţionat ca popor al lui Dumnezeu ne va ajuta să facem aceasta. Ne va ajuta să ne înrădăcinăm vieţile în rugăciune şi Sacramente. Va crea spaţii pentru noi, pentru a demonstra ospitalitate şi pentru a-i include pe cei de la periferii. Şi ne va aminti de prezenţa lui Dumnezeu chiar şi în perioade dificile şi apăsătoare, pentru ca să putem fi trupa voioasă de discipoli misionari ai lui Isus.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 744, Ultimul acces: 2026-09-22 20:16:03
|
Timp total: 0.04s...
[1]:1