Concurs naţional de poveşti pentru copii români din Ungaria, la Bekescsaba[2019-05-22]La Casa Poveştilor, din Bichişceaba (Bekescsaba), în organizarea Autoguvernării Româneşti de aici, s-a desfăşurat cea de-a 24-a ediţie a Concursului Naţional de poveşti pentru copii, în limba română, intitulat „Gheorghe Gros”, după numele celui care a fost conducătorul acestei Autoguvernări, între anii 1994-2015, în data de 16 mai 2019, La această manifestare a participat şi Florin Trandafir Vasiloni, consulul general al României la Jula.La acest concurs, devenit tradiţie, au luat parte 75 de copii povestitori, provenind de la şcoli în care se predă limba română (Jula, Micherechi, Chitighaz, Aletea, Bătania, Pocei, Săcal, Apateu, Cenadul Unguresc şi Leucuşhaz). Copiii au fost împărţiţi în 4 grupe, pe câte 2 clase (I-II, III-IV, V-VI şi VII-VIII), de la fiecare dintre aceste două grupuri de şcoli, juriul fiind condus de Eva Iova şi Delia Kovacs. Manifestarea s-a bucurat de prezenţa multor oficialităţi, între care s-au numărat: Preasfinţitul Părinte Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria (EORU), pr. Teodor Marc, vicepreşedintele Autoguvernării Româneşti Judeţene din judeţul Bichiş, pr. Aurel Becan, protopop de Seghedin şi alţi clerici ai EORU; Alexandru Fina, vicepreşedintele Autoguvernării pe Ţară a Românilor din Ungaria (AŢRU), Gheorghe Cozma, directorul Oficiului AŢRU, Tiberiu Iuhas, preşedintele Autoguvernării Româneşti din Bichişceaba, Elvira Ardelean, primarul comunei Otlaca-Pustă, Ana Maria Brad, reprezentant al minorităţii române în cadrul instituţiei guvernamentale ungare responsabilă cu învăţământul, Eugen Gagea, reprezentant al Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, Eva Iova Şimon, redactor-şef al săptămânalului „Foaia Românească”, Delia Covaci, directorul publicaţiei „Cronica”, Ştefan Crâsta, redactor al Studioului Teritorial de Radio şi Televiziune MTV1, din Seghedin, directori şi cadre didactice din localităţile din care au venit copii, părinţi ai elevilor, ş.a. Ierarhul, ceilalţi clerici şi oficialităţile, s-au deplasat la cimitirul în care se găseşte mormântul lui Gheorghe Gros, iniţiatorul acestui concurs, pentru o rugăciune de pomenire întru memoria sa. La această slujbă a luat parte şi Maria Gros, soţia celui comemorat, iar la sfârşitul slujbei au fost depuse coroane de flori, din partea Consulatului General al României, a Autoguvernării Româneşti locale, a AŢRU, a altor instituţii şi a familiei. Fiecare dintre elevii participanţi la concurs au prezentat cu poveştile pregătite, iar după deliberarea juriilor, a avut loc festivitatea de decernare a premiilor. Şcolile care au realizat cele mai multe puncte, prin elevii participanţi, Micherechi şi Leucuşhaz, au primit câte un laptop din partea organizatorilor. Evenimentul s-a încheiat printr-o recepţie comună, oferită de gazde pentru toţi copiii, însoţitorii lor şi oficialităţile prezente. www.youtube.com/watch?v=lMXMPle_h5k Sursa: Vasiloni Trandafir Florin Contor Accesări: 1418, Ultimul acces: 2026-09-26 06:27:28
|
Timp total: 0.03s...
[]:1