Vaticanul a dat un document privitor la teoria de gen[2019-06-11]VaticanUn departament al Vaticanului a publicat o denunţare fermă a aşa-numitei teorii de gen (gender), afirmând principiile demnităţii umane, diferenţei şi complementarităţii dintre sexe. „În aceste teorii (de gen), de la cele mai moderate la cele mai radicale, există un punct comun, şi anume că genul unuia sfârşeşte prin a fi mai important decât a fi de sex masculin sau feminin”, citim în documentul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, dat publicităţii pe 10 iunie şi intitulat „Bărbat şi femeie i-a creat”. „Efectul acestei mişcări este, în principal, de a crea o revoluţie culturală şi ideologică condusă de relativism şi, în al doilea rând, o revoluţie juridică, deoarece astfel de convingeri pretind drepturi specifice pentru individ şi pentru societate.” Documentul vatican afirmă că are drept scop stabilirea unui cadru intelectual „spre o cale de dialog în ceea ce priveşte problema teoriei de gen în educaţie”. Publicat la începutul lunii „Pride”, lună în care numeroase oraşe şi corporaţii duc campanii de promovare a LGBT, documentul spune că Biserica învaţă că există o diferenţă esenţială între bărbaţi şi femei, înscrisă în legea naturală şi esenţială pentru înflorirea familiei şi a umanităţii. „Este nevoie să reafirmăm rădăcinile metafizice ale diferenţelor sexuale, ca o respingere antropologică a încercărilor de a neglija dualitatea masculin-feminină a naturii umane, din care este generată familia”, explică documentul. „Negarea acestei dualităţi nu numai că şterge viziunea despre fiinţele umane ca rod al unui act al creaţiei ci şi creează ideea persoanei umane ca un fel de abstracţie care îşi alege pentru sine care trebuie să fie natura ei.” Textul, semnat de Cardinalul Giuseppe Versaldi, prefectul Congregaţiei pentru Educaţia Catolică, subliniază originile filosofice ale teoriei de gen şi subliniază mişcarea mai amplă de a transpune antropologia ei distinctă în politică şi în drept. Congregaţia explică faptul că, începând cu mijlocul secolului al XX-lea, au fost publicate o serie de studii care au sugerat că condiţionarea externă are influenţa determinantă primară asupra personalităţii. Când aceste studii au fost aplicate sexualităţii umane, se spune în document, s-a făcut astfel încât să se demonstreze că identitatea sexuală e mai degrabă un construct social decât un dat natural sau biologic. „Aceste şcoli de gândire s-au unit în a nega existenţa oricărui element original dat, care ar preceda şi în acelaşi timp constitui identitatea noastră personală, formând baza necesară la tot ceea ce facem.” „De-a lungul timpului, teoria genului şi-a extins domeniul de aplicare. La începutul anilor 1990, accentul s-a pus pe posibilitatea ca individul să îşi determine propria orientare sexuală, fără a trebui să ţină seama de reciprocitatea şi complementaritate relaţiilor dintre bărbaţi şi femei şi nici de scopul procreativ al sexualităţii”, se mai arată în document. Rezultatul a fost o „separare radicală între gen şi sex, primul fiind pus înaintea celuilalt”. Problema cu această teorie, conform Congregaţiei, nu este atât distincţia dintre cei doi termeni, care poate fi înţeleasă în mod corespunzător, ci separarea lor. „Propunerile teoriei de gen converg în conceptul de ‘queer’, în care dimensiunile sexualităţii sunt extrem de fluide, flexibile şi, într-un fel, nomade.” Rezultatul acestei orientări ideologice, conform evaluării făcută de Congregaţie, este subminarea familiei. În teoria genului, „singurul lucru care contează în relaţiile personale este afecţiunea dintre indivizii implicaţi, indiferent de diferenţa sexuală sau de procreare, văzute ca irelevante în formarea familiilor”. „Astfel, modelul instituţional al familiei (în care există o structură şi o finalitate independentă de preferinţele subiective ale soţilor) este ignorat în favoarea unei viziuni despre familie care este pur contractuală şi voluntară”. Documentul spune că, în ciuda provocărilor, dialogul rămâne posibil. De asemenea, solicită protejarea drepturilor omului şi ale familiei, denunţând discriminarea nedreaptă şi remarcând puncte de unitate între oameni de perspective divergente privind ideologia de gen. „De exemplu, programele educaţionale din acest domeniu au adesea o dorinţă lăudabilă de a combate toate expresiile de discriminare nedreaptă, cerinţă care poate fi împărtăşită de toate părţile”, se arată în document. „Într-adevăr, nu poate fi negat că, de-a lungul secolelor, formele de discriminare nedreaptă au fost un fapt trist al istoriei şi au avut de asemenea o influenţă în cadrul Bisericii. Aceasta a adus un anumit status quo rigid, întârziind inculturarea necesară şi progresivă a adevărului despre proclamarea de către Isus a demnităţii egale a bărbaţilor şi a femeilor şi a provocat acuzaţii privind un fel de mentalitate masculină, învăluită într-o măsură mai mare sau mai mică de motivaţii religioase.” Scopul Bisericii la nivel instituţional şi individual trebuie să fie educarea copiilor în conformitate cu principiile autentice, care apără şi insuflă demnitatea umană autentică, explică documentul Congregaţiei. „În practică, pledoaria pentru diferite identităţi le prezintă adesea ca fiind de o valoare complet egală în comparaţie cu celelalte. Conceptul generic de ‘nediscriminare’ adesea ascunde o ideologie care neagă diferenţele, precum şi reciprocitatea naturală care există între bărbaţi şi femei.” Trimiţând la filosofia clasică, la învăţătura străveche a Bisericii, la Conciliul Vatican II şi la scrierile mai multor Papi, documentul explică modul de înţelegere al Bisericii privind antropologia creştină, insistând că ea se află în centrul formării umane. Pentru creştinii care lucrează în şcoli, atât religioase cât şi seculare, trebuie evitat individualismul radical al teoriei de gen în favoarea învăţării copiilor „pentru a-şi depăşi individualismul şi a-şi descoperi, în lumina credinţei, vocaţia specifică de a trăi responsabil într-o comunitate”. Mai presus de toate, se spune în document, familia rămâne „comunitatea primară” din care fac parte elevii şi instrumentul fundamental pentru conservarea, înţelegerea şi transmiterea demnităţii umane. „Şcoala trebuie să respecte cultura familiei. Trebuie să asculte cu atenţie nevoile pe care le are şi aşteptările îndreptate spre ea.” În contextul modern, totuşi, esenţiala alianţă dintre şcoală şi familie „a intrat într-o criză”, subliniază Congregaţia. „Există o nevoie urgentă de a promova o nouă alianţă autentică, şi nu doar la nivel birocratic, un proiect comun care poate oferi o educaţie sexuală pozitivă şi prudentă, ce armonizează responsabilitatea primară a părinţilor cu activitatea profesorilor. Deşi abordările conduse ideologic privind problemele delicate din jurul genului îşi proclamă respectul faţă de diversitate, ele riscă să privească o astfel de diferenţă ca realităţi statice şi, în final, să le lase izolate şi deconectate unele de altele”, conchide documentul. Promovarea unei culturi a dialogului între Biserică şi cei care promovează principiile teoriei de gen trebuie să aibă loc, spune documentul, într-o manieră care respectă „aspiraţiile legitime ale şcolilor catolice de a-şi menţine propria viziune despre sexualitatea umană”, bazată pe „antropologia integrală capabilă să armonizeze identitatea fizică, psihică şi spirituală a persoanei umane”. Congregaţia încheie insistând asupra drepturilor Bisericii, familiei şi educatorilor catolici de a apăra învăţătura şi înţelegerea autentică în faţa unei abordări din ce în ce mai exclusiviste a educaţiei, în conformitate cu principiile progresiste seculare. „Un stat democrat nu poate reduce spectrul educaţional la o singură şcoală de gândire, cu atât mai mult legat de acest subiect extrem de delicat, care se referă, pe de o parte, la fundamentele naturii umane şi, pe de altă parte, la drepturile naturale ale părinţilor de a alege în mod liber orice model educaţional care să corespundă demnităţii persoanei umane.” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 862, Ultimul acces: 2026-09-24 13:04:31
|
Timp total: 0.03s...
[]:1