Papa Francisc la Bucureşti: Imitaţi bucuria Mariei când a vizitat-o pe Elisabeta[2019-05-31]în Catedrala Sf. IosifPapa Francisc a celebrat Sfânta Liturghie la Bucureşti vineri, 31 mai 2019, în sărbătoarea Vizitei Fecioarei Maria la Elisabeta, încurajându-i pe catolicii din ţara noastră să imite bucuria smerită a Mariei în lucrurile mici din viaţă. „Maria merge, întâlneşte şi se bucură pentru că a purtat ceva mai mare decât ea însăşi: a fost purtătoarea unei binecuvântări. Ca şi ea, nici noi să nu ne temem să fim purtătorii binecuvântării de care România are nevoie”, a spus Sfântul Părinte în predica de la Liturghia celebrată în Catedrala romano-catolică Sf. Iosif din capitală. „Acesta este secretul creştinului: Dumnezeu este în mijlocul nostru ca un mântuitor puternic. Această certitudine, ca şi pentru Maria, ne dă dreptul să cântăm şi să tresăltăm de bucurie”. Papa Francisc ne-a îndemnat să o contemplăm pe Maria pentru ca aceasta să ne ajute să le înţelegem pe „atâtea femei, mame şi bunici de pe aceste meleaguri care, cu jertfă şi ascundere, cu devotament şi hotărâre, plăsmuiesc prezentul şi ţes visurile de mâine. Prin dăruire tăcută, dârză şi neobservată, nu se tem să îşi suflece mânecile şi să ia asupra lor greutăţile pentru a duce mai departe viaţa copiilor şi a întregii familii, nădăjduind împotriva oricărei speranţe”. „Preasfânta Fecioară ştie ce înseamnă urcuşurile, cunoaşte urcuşurile noastre: ne este soră de drum. Pentru că are experienţa oboselii, ştie cum să ne ia de mână când întâlnim teren accidentat, când ne trezim în serpentinele cele mai abrupte ale vieţii. Ca o Mamă bună, Maria ştie că iubirea progresează în lucrurile mici de fiecare zi. Iubirea şi iscusinţa maternă sunt în stare să transforme o grotă de animale în casa lui Isus, numai cu câteva scutece sărăcăcioase şi cu un munte de duioşie.” „Maria, mică şi umilă, porneşte de la măreţia lui Dumnezeu şi, în ciuda problemelor ei – care nu erau puţine – stăruie în bucurie, pentru că se încrede cu totul în Domnul. Ea ne aminteşte că Dumnezeu poate înfăptui întotdeauna minuni, dacă rămânem deschişi faţă de El şi dacă suntem la fel faţă de fraţii noştri”, a subliniat Pontiful. Sărbătoarea Vizitei la Elisabeta celebrează călătoria Fecioarei Maria spre verişoara ei, care îl recunoaşte pe Mesia nenăscut în pântecele Mariei. „Maria merge… de la Nazaret la casa lui Zaharia şi a Elisabetei: este prima dintre călătoriile Mariei pe care ne-o povesteşte Scriptura, prima dintre multele ce vor urma. Va merge din Galileea la Betleem, unde îl va naşte pe Isus; va fugi în Egipt ca să îşi salveze copilul de Irod; se va duce şi la Ierusalim în fiecare an de Paşte, până la ultimul Paşte, în timpul căruia îşi va urma Fiul până la Calvar.” Papa Francisc a explicat că aceste călătorii au ceva în comun: „nu au fost niciodată uşor de străbătut, au cerut curaj şi răbdare”. La capătul acestei călătorii, Maria o întâlneşte pe Elisabeta: „Tânăra merge în întâmpinarea celei în vârstă, căutând rădăcinile, iar cea în vârstă renaşte şi profeţeşte despre cea tânără, dându-i viitor. Astfel, cei tineri şi cei în vârstă îşi dau întâlnire, se îmbrăţişează şi sunt capabili să trezească ce este mai bun în celălalt… Chiar Duhul Sfânt ne încurajează să ieşim din noi înşine, din blocajele şi preocupările noastre egoiste, pentru a ne învăţa să privim dincolo de aparenţe şi a ne dărui posibilitatea de a cuvânta bine despre alţii – ‘a-i binecuvânta’ – mai ales despre atâţia fraţi ai noştri rămaşi singuri în faţa intemperiilor, lipsiţi poate nu doar de un acoperiş sau de o bucăţică de pâine, ci şi de prietenia şi căldura unei comunităţi care să îi îmbrăţişeze, să îi ocrotească şi să îi găzduiască”. „Maria care merge şi o întâlneşte pe Elisabeta ne aminteşte unde a dorit Dumnezeu să locuiască şi să trăiască”: „în mijlocul poporului Său, acolo locuieşte, acolo trăieşte, acolo ne aşteaptă… Domnul Dumnezeul nostru este în mijlocul nostru, El este un mântuitor puternic, este în mijlocul poporului său”. Pontiful Roman a arătat că „deseori problema credinţei nu constă în lipsa de mijloace, de structuri şi de cantitate, nici măcar în prezenţa celui care nu ne acceptă. Problema credinţei este lipsa bucuriei. Credinţa se clatină atunci când ne lăsăm duşi de valul tristeţii şi al descurajării. Când trăim în neîncredere, închişi în noi înşine, contrazicem credinţa, pentru că în loc să ne simţim fiii pentru care Dumnezeu face lucruri mari, reducem totul la măsura problemelor noastre şi uităm că nu suntem orfani”. „Maria ne vine în ajutor pentru că, în loc să micşoreze, preamăreşte, adică îl ‘măreşte’ pe Domnul, laudă măreţia Sa. Iată secretul bucuriei… Să ne gândim la mărturisitorii de seamă ai acestor meleaguri: oameni simpli care s-au încredinţat lui Dumnezeu în mijlocul persecuţiilor. Nu şi-au pus speranţa în lume, ci în Domnul, şi aşa au mers mai departe. Aş vrea să le mulţumesc acestor umili învingători, acestor sfinţi de alături care ne arată calea. Lacrimile lor nu au fost fără rost, au fost rugăciuni care s-au ridicat la cer şi au udat la rădăcină speranţa acestui popor.” Sfânta Liturghie a încheiat prima zi a vizitei apostolice a Papei Francisc în România, ce va dura până duminică, 2 iunie. Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 682, Ultimul acces: 2026-09-24 21:29:31
|
Timp total: 0.04s...
[]:1