Biserica Sfântului Mormânt va trece prin restaurări majore[2019-05-31]de Aurelian IftimiuCele trei comunităţi creştine responsabile de custodia Bisericii Sfântului Mormânt au anunţat semnarea unui acord pentru începerea unui plan de renovare major al locaşului sfânt unde a fost înmormântat Iisus Hristos. Proiectul care va însuma mai multe milioane de dolari va fi finanţat de Biserica Ortodoxă, Biserica Romano-Catolică şi Biserica Armeană, precum şi de Regatul Haşemit al Iordaniei. Liderii celor trei Biserici creştine au semnat luni, 27 mai 2019, un acord pentru restaurarea Sfintei Edicule a Sfântului Mormânt şi a Rotondei. „Astăzi este o zi foarte specială, nu doar pentru noi şi comunităţile noastre, care sunt responsabile de custodia Locurilor Sfinte, ci este importantă pentru Cetatea Sfântă a Ierusalimului, pentru că fiecare îşi dă seama acum şi recunoaşte faptul că dacă Ierusalimul îşi păstrează caracterul creştin, aceasta depinde şi de noi”, a declarat Preafericitul Părinte Teofil al III-lea, Patriarhul ortodox al Ierusalimului şi al Întregii Palestine. „Prin urmare, misiunea noastră este una foarte importantă, nu doar în termeni religioşi, ci şi în termeni diplomatici şi, inevitabil, în termeni politici”. Custodele Ţării Sfinte, Pr. Francesco Patton, Patriarhul Ortodox Teofil III, şi Patriarhul Armean al Ierusalimului, Nourhan Manougian, îşi dau mâna după semnarea acordului pentru un proiect de restaurare a Bisericii Sfântului Mormânt din Ierusalim. (foto credit: Nadim Asfour / CTS) În 2016, o echipă de specialişti greci au executat o serie de lucrări la baldachinul (ediculul) Sfântului Mormânt. A doua serie de lucrări de reabilitare a fundaţiei va implica două instituţii italiene, scrie Haaretz. „Acest proiect vine imediat după rezultatul pozitiv al proiectului de restaurare a Sfântului Mormânt propriu-zis. El marchează şi confirmă angajamentul continuu al comunităţilor de menţinere şi reabilitare a acest loc sfânt, care în liniştea şi simplitatea lui proclamă în mod elocvent însăşi esenţa credinţei noastre,” au transmis liderii creştini în declaraţia comună. În data de 7 mai, regele Abdullah al Iordaniei a anunţat că va oferi un ajutor financiar pentru restaurarea Bisericii. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 696, Ultimul acces: 2026-09-24 03:19:12
|
Timp total: 0.04s...
[]:1