Simpozionul Bibliştilor din Europa de Est şi de Vest se desfăşoară pentru a treia oară în România, la Caraiman[2019-05-27]de Sorin IoniţeSimpozionul Internaţional al Bibliştilor din Europa de Est şi de Vest, ajuns la ediţia a VIII-a, se desfăşoară pentru a treia oară în România, la Centrul Social-Pastoral „Sfânta Cruce” al Mănăstirii prahovene Caraiman, în perioada 27-31 mai 2019. Acest simpozion este organizat de ‘Eastern European Liaison Committee’ (EELC), o dată la trei ani, în ţări majoritar ortodoxe. Primul simpozion a avut loc în 1998 la Seminarul de la Mănăstirea Neamţ, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care pe atunci era Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei. În ţara noastră s-a mai desfăşurat ediţia din 2007, la Sâmbăta de Sus, iar acum, în 2019 la Caraiman. Delegatul Patriarhului României la acest eveniment este Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieşteanul. În mesajul adresat participanţilor, Părintele Patriarh Daniel şi-a exprimat speranţa că acest eveniment „va contribui la intensificarea legăturilor academice dintre facultăţile de teologie reprezentate de profesorii prezenţi, în vederea mărturisirii şi promovării credinţei în Domnul nostru Iisus Hristos”. Patriarhul Daniel a făcut referire la tema întâlnirii din acest an, „Antropologia în Noul Testament şi în Tradiţia Bisericii”. Obiectivul acestui simpozion, a transmis Preafericirea Sa, este de a analiza, la nivel academic, o temă teologică centrală, cu profunde implicaţii biblice nou-testamentare, precum şi de a evidenţia rolul şi importanţa Sfintei Scripturi în istoria omenirii. Vezi mesajul integral intitulat „Sfânta Scriptură, izvor de lumină şi de comuniune între popoare şi generaţii”. În contextul Anului comemorativ al Patriarhilor Nicodim Munteanu şi Iustin Moisescu şi al traducătorilor de cărţi bisericeşti, programul simpozionului cuprinde şi o sesiune dedicată traducerilor Sfintei Scripturi în limba română. Simpozionul este organizat de Sectorul teologic-educaţional al Administraţiei Patriarhale şi Eastern European Liaison Committee din cadrul Studiorum Novi Testamenti Societas. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 644, Ultimul acces: 2026-09-26 10:58:27
|
Timp total: 0.03s...
[]:1