Cardinal Woelki îi mulţumeşte Papei pentru chemarea la convertire[2019-07-02]Cardinalul Rainer Maria WoelkiCardinalul german Rainer Maria Woelki i-a mulţumit Papei Francisc pentru chemarea „fără teamă” a catolicilor din Germania să fie o Biserică misionară, chemare formulată într-o scrisoare publicată sâmbăta trecută. „Este revigorant cât de clar şi de fără teamă Sfântul Părinte pune în cuvinte termeni pe care îi exprimăm adesea în această ţară doar cu ezitare şi cu o anumită timiditate, termeni pe care aproape că i-am pierdut: căinţă, convertire, misiune”, a spus Cardinalul Woelki într-o declaraţie din 29 iunie. Papa Francisc a publicat o scrisoare amplă, adresată catolicilor din Germania, chemându-i la a se concentra pe evanghelizare în faţa „eroziunii” şi „declinului credinţei” în ţară. Arhiepiscopul de Köln a spus că este evident că Papa Francisc împărtăşeşte preocuparea multor catolici germani: „Cum putem să păstrăm credinţa astăzi şi să o transmitem următoarei generaţii?” Potrivit cercetărilor publicate recent de Universitatea din Freiburg, numărul catolicilor înregistraţi oficial în Germania se estimează că se va reduce la jumătate până în 2060. „Procesul de schimbare care urmează nu poate să răspundă exclusiv factorilor externi şi nevoilor, precum declinul naşterilor şi îmbătrânirea comunităţilor”, afirmă Papa în scrisoare. „Adevărata transformare răspunde şi cere exigenţe care se nasc din faptul că suntem credincioşi şi din propria dinamică evanghelizatoare a Bisericii; un astfel de proces cere convertirea pastorală.” Cardinalul Woelki susţine că „faptul că Papa Francisc chiar vorbeşte despre ‘eroziunea şi scăderea credinţei’ în Germania arată că nu ascunde sub preş problemele şi ne încurajează să nu închidem ochii în faţa realităţii”. Este „în primul rând o criză a credinţei”, a mai spus Cardinalul german. „Să fim infectaţi cu ‘seninătatea plină de speranţă’ cu care ne-a scris Papa Francisc această scrisoare. Este seninătatea tuturor celor care sunt pe deplin devotaţi lui Cristos. Să luăm cuvintele Sfântului Părinte în serios! Să purtăm Vestea cea Bună în lumea de astăzi!” Sursa: www.Catholica.ro Contor Accesări: 879, Ultimul acces: 2026-09-26 13:11:22
|
Timp total: 0.04s...
[]:1