Sfântul Scaun a ridicat imunitatea diplomatică a Nunţiului din Franţa - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Sfântul Scaun a ridicat imunitatea diplomatică a Nunţiului din Franţa

[2019-07-08]
Arhiepiscopul Luigi Ventura
Biroul de presă al Sfântului Scaun a dat o declaraţie privind decizia de a ridica imunitatea diplomatică pentru Nunţiul Apostolic în Franţa, care este investigat actualmente de autorităţile franceze pentru un presupus asalt sexual. Directorul interimar al biroului vatican de presă, Alessandro Gisotti, a confirmat faptul că Sfântul Scaun a ridicat imunitatea diplomatică a Arhiepiscopul Luigi Ventura. Gestul a fost făcut în conformitate cu Convenţia de la Viena din 18 aprilie 1961.

Măsura ridicării imunităţii diplomatice „este un gest extraordinar care confirmă voinţa Nunţiului, exprimată de la începutul chestiunii, de a coopera pe deplin şi liber cu autorităţile judiciare franceze responsabile de acest caz”, susţine Gisotti în scurta declaraţie. El a explicat că Sfântul Scaun a aşteptat încheierea fazei preliminare a procedurii – „la care Arhiepiscopul Ventura a participat de bună voie” – înainte de a lua actuala decizie. Sfântul Scaun a primit notificarea despre sfârşitul acestei faze la final de iunie, iar săptămâna trecută a comunicat autorităţilor franceze decizia de a ridica imunitatea.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 875, Ultimul acces: 2026-09-26 04:33:37