Parohia Sfânta Veronica din Coventry a aniversat cinci ani de la înfiinţare - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Parohia Sfânta Veronica din Coventry a aniversat cinci ani de la înfiinţare

[2019-07-08]
de Sorin Ioniţe

Parohia Ortodoxă Română din Coventry-Warwickshire, Marea Britanie, şi-a serbat cu anticipaţie hramul precum şi împlinirea a cinci ani de la înfiinţare, duminică, în prezenţa Mitropolitului Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale.
Comunitatea este ocrotită de Sfânta Veronica, cinstită în data de 12 iulie.
Sfânta Mironosiţă Veronica a fost originară din Cezareea lui Filip – Paneas, în nordul Ţării Sfinte. Potrivit unei vechi tradiţii, ea este femeia pe care Mântuitorul Iisus Hristos a vindecat-o de boală grea, scurgere de sânge.
În cadrul Sfintei Liturghii oficiate duminică, 7 iulie 2019, în Biserica din Coventry, Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif l-a hirotonit diacon pe teologul Ştefan Bogdan Topală, informează Mitropolia Europei Occidentale şi Meridionale (MOREOM).
În acelaşi context festiv, Parohia Ortodoxă Română din Coventry a primit al doilea hram – Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Parohia deţine din august 2018, cu binecuvântarea Mitropolitului Irineu al Olteniei, un fragment din moaştele Sfântului Irodion.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 913, Ultimul acces: 2026-09-26 12:51:21