Vaticanul anunţă sancţiuni privindu-l pe Episcopul Bransfield - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Vaticanul anunţă sancţiuni privindu-l pe Episcopul Bransfield

[2019-07-20]
Episcopul Michael Bransfield
Episcopul Michael J. Bransfield, emerit de Wheeling-Charleston, nu va mai putea participa public la Liturghii, nici să locuiască în cadrul fostei sale Dieceze. Trebuie să suporte consecinţele răului provocat Diecezei sale, a anunţat Papa Francisc într-un comunicat dat presei de Vatican în după-masa zilei de vineri, 19 iulie 2019. Despre prelat se spune că ar fi hărţuit, asaltat şi forţat sexual seminarişti, preoţi şi alţi adulţi, în perioada când era Episcop de Wheeling-Charleston. S-a descoperit şi că făcea cadouri importante în bani unor lideri de frunte ai Bisericii, recurgând la fondurile diecezane.

Comunicatul din 19 iulie, dat de Vatican şi publicat vineri pe situl Diecezei de Wheeling-Charleston, a fost transmis de Nunţiul Apostolic din SUA, Arhiepiscopul Christophe Pierre. Demisia Mons. Bransfield a fost acceptată de Papa Francisc pe 13 septembrie 2018, la cinci zile după ce acesta a atins vârsta pensionării – 75 de ani. În acelaşi moment, Arhiepiscopul William E. Lori de Baltimore a fost numit administrator apostolic al Diecezei de Wheeling-Charleston şi l-a autorizat să înceapă o investigaţie privitoare la acuzaţiile aduse Episcopului emerit, pe atunci descrise ca fiind abuzuri financiare şi hărţuire sexuală asupra unor adulţi. O linie telefonică înfiinţată pentru această investigaţie a strâns câteva zeci de raportări în primele două săptămâni.
În luna martie, Mons. Lori a anunţat că a restricţionat activitatea pastorală a Mons. Brandsfield în Dieceza de Wheeling-Charleston, precum şi în Arhidieceza de Baltimore, şi că Sfântul Scaun va face o evaluare adiţională. „Aşteptând decizia Sfântului Scaun, ca administrator apostolic al Diecezei de Wheeling-Charleston i-am cerut Episcopului Bransfield să nu îşi mai exercite slujirea preoţească sau episcopală”, spunea Episcopul Lori în comunicatul din 11 martie. Sfântul Scaun a extins restricţiile, adăugând în plus interdicţia de a locui în Dieceză. Se mai spune şi că prelatul „are obligaţia de a plăti personal pentru răul provocat”. Natura şi măsura acestei compensări va fi decisă cu viitorul Episcop de Wheeling-Charleston.

Sursa: www.Catholica.ro


Contor Accesări: 748, Ultimul acces: 2026-09-21 14:01:14