Patriarhul României îl elogiază pe Sf. Ilie: Este cel mai mare proroc în ceea ce priveşte faptele, nu cuvântările - BISERICI.org este un proiect non-profit ce are ca scop crearea unui spatiu virtual de gazduire a informatiilor despre locașurile de cult din România.
BISERICI.org - Situl Bisericilor din România

© 2005-2026 BISERICI.org

eXTReMe Tracker

Ştiri şi Evenimente

Patriarhul României îl elogiază pe Sf. Ilie: Este cel mai mare proroc în ceea ce priveşte faptele, nu cuvântările

[2019-07-20]
de Sorin Ioniţe

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a elogiat sâmbătă, la Biserica din ostrovul Mănăstirii Cernica, personalitatea Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul despre care a spus că este „cel mai mare dintre proroci în ceea ce priveşte faptele, nu cuvântările sale”.
Amintind că semnificaţia numelui Ilie se referă la Dumnezeu – Eliahu, ebr. = Domnul este Dumnezeul meu, Părintele Patriarh a scos în evidenţă faptele minunate ale prorocului cinstit în 20 iulie.
„Sfântul Ilie nu a scris nimic”, a subliniat Patriarhul României, comparându-l cu cei 4 mari proroci şi încă 12 mai mici din Vechiul Testament.
„Dar prin faptele lui a devenit simbolul prorocilor, fiind temei al prorocilor, proroc de bază, proroc de referinţă, un profet care se impune nu atât prin cuvântări, cât prin fapte minunate, prin râvna sa, prin viaţa sfântă şi prin lucrările sale binecuvântate de Dumnezeu”, a continuat Patriarhul Daniel.
„Sfântul Proroc Ilie a fost un om al rugăciunii al postului şi al înfrânării, trăind în feciorie toată viaţa, a fost apărător al credinţei adevărate împotriva rătăcirilor idoleşti, a fost un hrănitor al orfanilor şi al văduvelor şi milostiv, dar şi apărător al celor darnici şi pedepsitor al celor care săvârşesc nedreptăţi sociale”, a adăugat Preafericirea Sa reiterând cele 4 mari virtuţi ale Sf. Ilie subliniate anul trecut la Mănăstirea Techirghiol.
„A fost mare din timpul naşterii sale”
Patriarhul Daniel a început istorisirea faptelor minunate ale prorocului care a trăit în secolul 9 î.Hr. cu miracolul de la naşterea acestuia: Tatăl său, preotul Sovac, a văzut la naşterea Sfântului Ilie oameni îmbrăcaţi în alb în jurul lui care îl hrăneau pe prunc cu flacără de foc.
„Aceasta însemna că încă de la naşterea sa a primit harul Duhului Sfânt ca să lucreze şi să împlinească voia Domnului, să fie o făclie de lumină şi de credinţă fierbinte pentru popor”, a explicat Patriarhul.
În continuare, Părintele Patriarh a spus cum Dumnezeu a închis cerurile la rugăciunea Sfântului Ilie pentru trei ani şi şase luni întrucât regele Ahab şi regina Isabela împreună cu poporul au căzut în idolatrie şi au refuzat să se întoarcă la credinţa adevărată.
Refugiat de frica lor în părţile Sidonului, marele proroc a continuat viaţa minunată: a fost hrănit cu pâine şi carne de corbi trimişi de Dumnezeu la pârâul Cherit, a înmulţit hrana şi a înviat pe fiul unei văduve din Sarepta.
Preafericirea Sa a prezentat şi cum a revenit apoi Sfântul Ilie şi i-a înfruntat prin rugăciune pe Regele Ahab, pe Izabela, pe cei 450 preoţi ai zeului Baal şi 400 ai zeiţei Aşera în muntele Carmel.
Refugiat din nou, în Muntele Horeb de această dată, Sfântul Proroc Ilie a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, unde i s-a descoperit Dumnezeu „în adiere de cânt uşoară care prefigura prezenţa Duhului Sfânt Mângâietorul”.
Faptele minunate ale Sf. Ilie, prefigurări ale lucrării Mântuitorului
Despre multe din faptele minunate ale Prorocului Ilie, Părintele Patriarh a spus că sunt prefigurări ale unor lucrări mântuitoare din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos.
Astfel, faptul că în fiecare zi corbii îi aducea Sf. Ilie pâine şi carne de la Templu prefigura Taina Sfintei Euharistii, a pâinii care se preface în Trupul şi Sângele Mântuitorului.
„De aceea, în iconografia bizantină Sfântul Proroc Ilie este prezentat ca fiind hrănit de corbi care au în plisc prescuri”, a semnalat Patriarhul Daniel.
De asemenea, „ridicarea Sf. Ilie la cer în carul de foc prefigura Înălţarea la cer a Mântuitorului Iisus Hristos, iar viaţa sa duhovnicească în post, rugăciune, înfrânare şi feciorie, prefigura viaţa monahilor, pustnicilor ce au trăit de-a lungul secolelor care au urmat, a adăugat Preafericirea Sa.
Rugăciuni pentru armonia în creaţie
Părintele Patriarh a încheiat predica prilejuită de sărbătoarea Sfântului Ilie, hramul de vară al Bisericii din ostrovul Mănăstirii Cernica, cu rugăciuni către marele proroc considerat a fi pedepsitor al celor care nu respectă zilele de sărbătoare ale credinţei.
„Ne rugăm Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul să ne dăruiască puterea de a avea credinţă tare în vremuri de încercare, să fim milostivi faţă de cei orfani şi faţă de cei săraci, să urmăm dreptatea şi adevărul şi să ne ajute să fim rugători în faţa lui Dumnezeu şi pentru armonia din creaţie, pentru vremuri cu pace, pentru îmbelşugarea roadelor pământului”.
Preafericirea Sa a semnalat că Sfântului Ilie creştinii se roagă să fie izbăviţi de secetă sau de ploi multe şi prin el înţelegem că „toată creaţia ascultă de Dumnezeu şi aceasta adesea se întoarce împotriva omului când acesta nu mai ascultă de Dumnezeu şi săvârşeşte multe păcate”.
„Dar dacă omul se pocăieşte şi se întoarce la Dumnezeu, natura devine liniştită şi îmbelşugarea roadelor pământului vine ca urmare a binecuvântării lui Dumnezeu şi a rugăciunii credincioşilor”, a încheiat Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Sursa: www.Basilica.ro


Contor Accesări: 684, Ultimul acces: 2026-09-24 04:26:28