Arhiepiscopul Alba Iuliei îi îndeamnă pe tineri să trăiască frumos[2019-07-13]de Gheorghe AnghelÎnaltpreasfințitul Părinte Irineu i-a vizitat vineri pe tinerii participanți la tabăra de vară organizată de Arhiepiscopia Alba Iuliei în localitatea Vadu Moților. Ierarhul i-a îndemnat să își trăiască frumos viața, să mănânce sănătos, să își păstreze curățenia sufletului și a trupului și să se apropie de Dumnezeu. Există un aforism străvechi cu valoare de principiu: «Mens sana in corpore sano», care înseamnă: «Minte sănătoasă în trup sănătos». Înțelegem, deci, cât de necesară este o tabără pentru a ne reface puterile psihofizice. Numai așa mintea noastră și duhul nostru vor reuși să-și exercite deplin valențele lor ca să fim roditori sau eficienți în diversele activități și în viața noastră cotidiană, a spus ierarhul. Taberele de tineret din arhiepiscopie sunt organizate în șase centre din județele Alba și Mureș, în cadrul cărora sunt derulate diferite activități recreative și artistice, informează Arhiepiscopia Alba Iuliei. Programul include rugăciunea de dimineață și de seară, ateliere de discuții pe diferite teme de interes pentru tineri, jocuri de tabără, de team-building, concurs de artă fotografică, seri speciale (teatru improvizat, film, muzică și karaoke, poezie, obiceiuri și tradiții locale), drumeții etc. Tabăra de la Vadu Moților este coordonată de către părintele paroh Daniel Bexa, în colaborare cu Departamentul de tineret al Arhiepiscopiei Alba Iuliei. Sursa: www.Basilica.ro Contor Accesări: 626, Ultimul acces: 2026-08-02 02:54:42
|
Timp total: 0.05s...
[1]:1